Bonusuri de până la trei salarii la ANAF. Marea întrebare: cum vor fi prevenite controalele abuzive pentru recompense?

De la 1 ianuarie 2027, ANAF schimbă radical modul în care își evaluează angajații. Performanța va putea fi recompensată cu bonusuri importante, în timp ce rezultatele slabe vor avea inclusiv consecințe salariale.

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, susține că noul sistem ar trebui să mute accentul de la numărul controalelor către calitatea acestora: selectarea contribuabililor pe baza riscului, identificarea corectă a fraudei și emiterea unor decizii care să reziste ulterior. Informațiile prezentate joi de Adevărul sunt confirmate de metodologia adoptată de Guvern și publicată în Monitorul Oficial.

Numai că noul mecanism deschide și o discuție sensibilă. Dacă salariul unui angajat ANAF poate fi majorat prin recompense acordate în funcție de performanță, iar printre criterii se regăsesc contribuția la încasările bugetare, sechestrele și chiar valoarea constatărilor din controale, cum se asigură statul că inspectorul nu va fi tentat să devină mai agresiv doar pentru a-și îndeplini indicatorii?

Cât pot primi în plus angajații ANAF

Metodologia adoptată de Guvern stabilește trei categorii de recompense.

Personalul implicat în managementul riscurilor fiscale, antifraudă, executare silită, managementul informației, evidența contribuabililor și monitorizarea veniturilor poate primi anual maximum trei salarii de bază.

Pentru inspecția fiscală propriu-zisă, verificarea situației fiscale personale, executarea silită în cazuri speciale și anumite activități juridice, plafonul este de maximum două salarii de bază.

Restul personalului poate ajunge la o recompensă de maximum un salariu de bază. Bonusurile nu sunt automate: ANAF trebuie să își îndeplinească programul de încasări, structura în care lucrează angajatul trebuie să-și atingă indicatorii, iar funcționarul trebuie să aibă calificativul „bine” sau „foarte bine”.

La polul opus, un angajat evaluat cu „satisfăcător” poate avea drepturile salariale reduse cu 10% până la următoarea evaluare anuală.

Așadar, sistemul nu mai este unul pur administrativ. Din 2027, atingerea sau ratarea obiectivelor poate avea efect direct asupra buzunarului angajatului ANAF.

Aici apare problema: printre criterii sunt banii încasați, sechestrele și valoarea constatărilor

Documentul oficial conține o prevedere foarte importantă. Guvernul spune explicit că indicatorii trebuie construiți astfel încât „să nu conducă la comportamente abuzive” sau la controale nejustificate și să nu afecteze disproporționat contribuabilii.

Legea nr. 164/2026 merge chiar mai departe: acordarea recompenselor este condiționată de respectarea legalității și de absența abuzurilor sau a viciilor de procedură în activitatea de control și impunere.

Pe hârtie, deci, există o plasă de siguranță.

Problema apare atunci când citim criteriile după care pot fi acordate efectiv recompensele.

Metodologia enumeră, printre altele, contribuția personală la încasarea veniturilor bugetare, contribuția la sechestrarea bunurilor, precum și frecvența, natura, dificultatea și valoarea constatărilor din activitatea de control.

Exact aici apare potențialul conflict de stimulente.

Un inspector trebuie, pe de o parte, să fie imparțial și să nu transforme controlul într-o vânătoare de sume suplimentare. Pe de altă parte, rezultatele financiare ale activității sale pot contribui la stabilirea recompensei.

Asta nu înseamnă automat că vor exista abuzuri. Înseamnă însă că modul concret în care Ministerul Finanțelor va pondera acești indicatori devine esențial.

Inspectorii ANAF, „super-bonus” pentru cazurile de peste un milion de euro

Legea introduce separat un mecanism pentru ceea ce numește performanță excepțională.

În cazurile în care creanțele stabilite depășesc echivalentul a un milion de euro, sunt definitive și au fost efectiv încasate, pot fi acordate stimulente personalului care a contribuit la rezultat: echipe de inspecție, antifraudă, analiză de risc, juriști, executare silită, confiscări și inclusiv personal de conducere.

Fondul pentru asemenea stimulente este limitat la 3% din cuantumul creanțelor definitive și efectiv încasate, pentru partea care intră sub incidența mecanismului prevăzut de lege. Important: asta nu înseamnă că inspectorul care găsește prejudiciul primește personal 3% din sumă. Este limita bugetară pentru stimulentele acordate celor care au contribuit la caz.

Există aici o garanție importantă: simplul fapt că un inspector scrie într-un proces-verbal o obligație fiscală uriașă nu îi aduce automat recompensa. Suma trebuie să rămână definitivă și să fie efectiv încasată.

Este un filtru serios, dar nu elimină complet întrebarea privind comportamentul inspectorilor în faza inițială a controlului.

Riscul de „exces de zel” a fost ridicat înainte ca legea să fie adoptată

Temerea nu apare acum.

Consiliul Economic și Social a dat în 24 iulie aviz nefavorabil proiectului care introducea mecanismul de recompensare pentru personalul ANAF și al Autorității Vamale.

Iar în dezbaterile parlamentare, senatoarea USR Violeta Alexandru avertiza asupra posibilității apariției unui „exces de zel” care să afecteze mediul de afaceri. Au existat și critici privind puterea conducerii ANAF de a decide cine primește efectiv recompensele.

Subiectul este cu atât mai sensibil cu cât metodologia adoptată ulterior prevede că propunerile pentru recompense sunt făcute de conducătorii structurilor, iar acordarea lor este aprobată prin ordin al președintelui ANAF.

Prin urmare, nu contează doar ce indicatori vor exista, ci și cât de transparent va fi procesul prin care se stabilește cine a „performat”.

În SUA, IRS are o regulă mult mai dură tocmai pentru a evita asemenea stimulente

Există și un precedent internațional interesant.

Regulile federale aplicabile fiscului american, IRS, interzic folosirea rezultatelor activității de colectare și executare fiscală pentru evaluarea angajaților sau stabilirea unor cote de producție. Interdicția privește inclusiv evaluările folosite pentru acordarea unor stimulente sau bonusuri.

Logica este simplă: inspectorul care decide dacă un contribuabil datorează bani statului nu trebuie să aibă un interes financiar personal legat direct de cât de mulți bani reușește să stabilească sau să colecteze.

România merge pe o formulă diferită. Veniturile, sechestrele și constatările pot intra în ecuația performanței, statul încercând să compenseze riscul prin criterii de legalitate, integritate și calitate a deciziei.

De aici și importanța modului în care vor fi construiți KPI-urile concrete.

Un control bun nu ar trebui măsurat doar prin câți bani aduce

Și practica internațională arată că performanța administrațiilor fiscale poate fi măsurată mult mai larg decât prin sumele suplimentare stabilite.

OECD arată că administrațiile fiscale folosesc indicatori precum procentul controalelor cu rezultate, sumele suplimentare stabilite și acoperirea controalelor, dar unele urmăresc și numărul disputelor pierdute după control, schimbarea comportamentului contribuabilului și efectul intervențiilor asupra conformării voluntare.

Tocmai asemenea indicatori ar putea face diferența și în România.

Dacă un inspector stabilește zeci de milioane de lei suplimentar, dar o mare parte din deciziile sale sunt ulterior anulate în contestații sau în instanță, este greu de susținut că avem de-a face cu performanță reală.

În schimb, dacă ANAF identifică pe baza analizei de risc o fraudă reală, stabilește corect obligațiile, decizia rezistă juridic, iar banii sunt recuperați, recompensa poate avea o justificare mult mai solidă.

Adevăratul test pentru ANAF începe abia în 2027

Guvernul afirmă că noul mecanism trebuie să transforme ANAF dintr-o instituție care măsoară în primul rând volumul activității într-una care măsoară calitatea și rezultatul. Sistemul face parte și din angajamentele României prin PNRR, în cadrul reformei administrației fiscale.

Dar textul adoptat lasă încă o miză esențială pentru perioada următoare: indicatorii-cheie de performanță vor fi stabiliți anual prin ordin al ministrului Finanțelor.

Acolo se va vedea, de fapt, cât de solidă este protecția contribuabilului.

Dacă bonusul va depinde puternic de sumele găsite, de valoarea sechestrelor și de numărul constatărilor, riscul apariției unei goane după rezultate financiare nu poate fi ignorat.

Dacă, în schimb, vor cântări decisiv și calitatea actului fiscal, procentul deciziilor menținute după contestații și procese, selectarea corectă a riscului și lipsa abuzurilor constatate, sistemul poate recompensa performanța fără să transforme contribuabilul într-o țintă.

SURSA – b1tv.ro