Cât te costă să mergi la mare în septembrie 2026. Tarife surpriză la Mamaia și Eforie prin „Litoralul pentru Toți”
După aglomerația și prețurile ridicate din sezonul de vârf, luna septembrie aduce o alternativă atractivă pentru iubitorii de mare. Programul „Litoralul pentru Toți” revine între 1 și 30 septembrie 2026, la cea de-a 49-a ediție, cu pachete turistice la prețuri reduse cu până la 60% față de cele practicate în mijlocul verii.
Unde poți merge la mare în septembrie și de la cât pornesc prețurile
De la Mamaia până la Mangalia, turiștii au la dispoziție numeroase variante pentru un sejur de început de toamnă la malul mării. Peste 80 de hoteluri sunt așteptate să participe anul acesta la programul „Litoralul pentru Toți”, iar tarifele pornesc de la 51 de lei de persoană pe noapte, în funcție de unitatea de cazare și serviciile alese.
Oferta acoperă toate gusturile și bugetele, de la simpla cazare până la pachete all-inclusive, în stațiuni precum Mamaia, Mamaia Nord, Eforie Nord, Eforie Sud, Neptun-Olimp, Venus, Saturn și Mangalia. În plus, sejururile pot fi plătite și cu vouchere de vacanță, o opțiune avantajoasă pentru cei care vor să profite de prețurile mai mici din septembrie și să prelungească atmosfera de vacanță cu câteva zile la malul mării.
Cât te costă o noapte la mare în septembrie, în funcție de stațiune
Aceeași vacanță la malul mării poate veni cu prețuri surprinzător de diferite, în funcție de stațiunea în care alegi să te cazezi. Dintre ofertele disponibile prin program, Eforie Nord se remarcă prin cel mai mic tarif, de 51 de lei de persoană pe noapte, pentru cazarea la un hotel de 2 stele, fără servicii de masă.
Urmează Mamaia, unde cazarea la un hotel de 3 stele pornește de la 64 de lei, și Eforie Sud, cu un tarif de 68 de lei pentru aceeași categorie. Cei care aleg Neptun vor scoate din buzunar 77 de lei de persoană pe noapte la un hotel de 3 stele, în timp ce în Venus tariful ajunge la 91 de lei pentru un hotel de 2 stele.
Prețurile prezentate sunt pentru cazare fără masă, iar costul se poate modifica în funcție de hotel și de serviciile incluse în pachet.
De ce a devenit septembrie „a patra lună de vară” pe litoralul românesc
Septembrie și-a câștigat în ultimii ani un loc important în sezonul vacanțelor la mare, mai ales pentru turiștii care vor să evite tarifele din plin sezon. Adrian Voican, vicepreședinte ANAT și președinte al operatorului turistic BIBI Group4Travel, spune că programul „Litoralul pentru Toți” oferă și în acest an posibilitatea unui sejur pe Riviera Românească la prețuri considerabil mai mici.
„În perioada 1 – 30 septembrie 2026, se desfăşoară cea de-a 49-a ediţie a programului „Litoralul pentru Toţi”, o iniţiativă de tradiţie dedicată turiştilor care îşi doresc o vacanţă pe Riviera Românească la tarife reduse cu până la 60% faţă de vârful sezonului estival. Deşi hotelierii au practicat oferte speciale last minute chiar şi în lunile de vară, septembrie rămâne o oportunitate unică”, a declarata acesta, notează playtech.ro.
Potrivit reprezentantului din turism, interesul pentru vacanțele de început de toamnă a crescut, iar septembrie a ajuns să fie privită drept „a patra lună de vară” pe litoral. Tarifele mai accesibile, ofertele disponibile și posibilitatea de a petrece câteva zile la mare după încheierea perioadei de vârf transformă această lună într-o alternativă tot mai atractivă pentru turiști.
Cum îi ajută programul „Litoralul pentru Toți” pe turiști și hotelieri
Dincolo de vacanțele mai ieftine pentru turiști, „Litoralul pentru Toți” poate deveni o gură de oxigen și pentru hotelierii care încearcă să prelungească sezonul estival.
„Confruntată cu majorarea preţurilor la utilităţi şi alimente, dar şi cu efectele negative generate de modificările politicii privind voucherele de vacanţă, industria ospitalităţii găseşte în acest program un sprijin esenţial. „Litoralul pentru Toţi” vine ca un colac de salvare. Pe de o parte, programul le permite turiştilor să-şi achiziţioneze vacanţe la tarife reduse, iar pe de altă parte, le oferă hotelierilor posibilitatea de a-şi menţine unităţile de cazare deschise pentru o perioadă mai lungă”, a mai transmis operatorul din turism.
Programul se desfășoară pe tot parcursul lunii septembrie, iar turiștii pot alege între cazare simplă și pachete cu servicii suplimentare, în funcție de buget și preferințe.
