Ponta: Bineînțeles că există riscul neplății pensiilor și salariilor / Azi a fost în Parlament un moment jenant, rușinos, penibil, dar care definește perfect situația în care suntem

Fostul premier Victor Ponta a declarat că eșecul Legii salarizării era previzibil, că România e practic în junk, chiar dacă agențiile de rating nu ne-au declarat oficial, și că există riscul ca de la anul să nu mai poată fi plătite pensiile și salariile.

Ponta: Legea salarizării e grea. N-o poate face un guvern fără legitimitate

„Era clar și am fost la dumneavoastră, mi-ați dat ocazia să vă spun că nu va trece nicio lege a salarizării, pentru că este cea mai dificilă lege posibilă, alături de reforma administrativ-teritorială, că această lege poate fi făcută doar de un guvern cu foarte mare legitimitate publică, în primul rând, prin vot și foarte multă susținere în Parlament, și numai de un guvern care are mult timp.

Nu-i treaba președintelui să le facă sau a consilierilor domniei sale, cu tot respectul pentru consilierii președintelui, nu e treaba lor să facă legi, nici să negocieze majorități în Parlament”, a declarat Victor Ponta.

Ponta: Am văzut în Parlament ceva rușinos…

Acesta a mai afirmat că azi, la Parlament, a trăit „un moment jenant, rușinos, penibil, dar care definește perfect situația în care suntem”: „Ne-am strâns la Parlament să abrogăm un articol pe care tot noi l-am adoptat acum trei săptămâni și care aducea haos în administrația locală. Întrebarea pe care eu am pus-o după atâția ani: domnule, cine a făcut articolul ăsta și cum a fost posibil să fie votat? Toată lumea ridica din umeri, că a venit Guvernul, dar nu s-a spus cine de la Guvern și a zis că e în PNRR. Nu era nimic în niciun PNRR. Dar la Parlament nu vine nimeni să explice, nu se uită nimeni pe legi”.

„Eu îi întreb și pe parlamentari de la alte partide și pe foștii mei colegi de la PSD: domnule, de ce votați ”da”? Sau de ce votați ”nu”? Și tot timpul fac un semn, îmi arată că așa s-a decis. Zic: ”cine s-a decis?”. ”Grindeanu”. Îl întreb pe Sorin Grindeanu: ”domnule, de ce votați așa?”. ”Nu știu de ce, așa s-a zis… E o lipsă, e un haos și în sistemul administrativ, care s-a dus și în Parlament, s-a dus practic în toate domeniile sociale, pentru că nu există o direcție și pentru că cel care s-a autointitulat șeful Sistemului (Nicușor Dan) nu și-a de citit atribuțiile. Adică așa am ajuns să stăm, să votăm de patru ori o lege”, a mai susținut fostul premier.

Ponta a mai spus că practic nimeni din Parlament n-ar fi votat Legea salarizării deoarece guvernanții care au propus-o nu mai au nicio legitimitate.

Ce ar fi făcut Ponta în locul lui Bolojan pe Legea salarizării

La remarca lui Iulian Fota că premierul Ilie Bolojan s-a plâns că miniștrii PSD ai Muncii n-au făcut nimic trei ani cu Legea salarizării, doar au ținut-o la sertar, Victor Ponta a replicat: „Trebuia să-i dea afară. Am fost prim-ministru și dacă vreun ministru nu își făcea treaba, nu am venit niciodată la televizor să mă plâng. Am condus guverne formate întotdeauna din mai multe partide. Dar ca prim-ministru să vin să mă plâng… Nu asta înseamnă să fii prim-ministru și nu așa funcționează un guvern. Guvernul are o lege extrem de nedemocratică, dar eficientă, în care spune exact așa: ”deciziile în guvern se au prin consens, dacă nu există consens, deciziile le ia prim-ministrul”. O cunosc foarte bine că am fost în diverse guverne și am condus guverne. Degeaba te plângi. Dacă nu ești mulțumit de un ministru, îi spui președintelui: ”iată, vreau să-l remaniați”. Să spui că doar PSD-ul… N-a fost doar PSD-ul, au fost toți”.

Ponta: Riscăm să nu mai putem plăti pensiile și salariile

Victor Ponta a mai afirmat că „România, în mod real și serios, e în junk, pentru că se împrumută la niște costuri apropiate de junk”, chiar dacă agențiile internaționale de rating nu au declarat-o în mod oficial. El a mai precizat că România va fi trecută la junk și oficial dacă nu vine rapid cu un guvern credibil.

Întrebat dacă există riscul neplății pensiilor și salariilor în România anul viitor, fostul premier a răspuns: „Bineînțeles. E o criză politică prelungită, fără leadership. Da, acolo ne duce”.

SURSA – b1tv.ro

Related posts

Leave a Comment