Mingea atinsă de „Mâna lui Dumnezeu” la Cupa Mondială din 1986, vândută cu 3,3 mlioane de dolari. Ce așteptări aveau organizatorii vânzării
Mingea care a fost utilizată în partida Argentina-Anglia de la Campionatul Mondial din 1986, cea cu care Diego Armando Maradona a marcat unul dintre cele mai controversate goluri din istoria fotbalului, s-a vândut. Vânzătorii, Heritage Auctions, au obținut un preț de 3,3 milioane de dolari.
Cum a rămas mingea asociată meciului din 1986 în istorie?
Argentina a câștigat cu 2-1 confruntarea cu Anglia din sferturile Cupei Mondiale din 1986. Iar Diego Maradona a înscris primul gol, pentru echipa sa, cu mâna, ceea ce a provocat una dintre cele mai mari controverse din istoria fotbalului. Întrebat despre acest gol, starul argentinian nu a negat, dar nici nu a confirmat. El a făcut referire la „Mâna lui Dumnezeu” care a trimis mingea în poarta apărată de portarul englez Peter Shilton.
În aceeași partidă, Maradona a mai reușit un gol devenit cunoscut sub numele de golul secolului. A fost o reușită care i-a făcut pe comentatorii sportivi să-i acorde iertarea pentru primul gol, controversat.
Acum, mingea atinsă de „Mâna lui Dumnezeu” a fost scoasă la vânzare. Pe bună dreptate poate fi considerată unul dintre cele mai valoroase suveniruri din istoria fotbalului mondial. În acest context, Mike Provenzale, agent de licitații la Heritage, a descris mingea drept un obiect excepțional și a apreciat că se numără printre cele mai importante piese de colecție din acest sport.
Prețul obținut la Heritage Auctions rămâne semnificativ pentru piața obiectelor sportive, chiar dacă suma finală a fost mai mică decât estimarea făcută înaintea vânzării. Interesul pentru piesă a fost legat atât de meci, cât și de rolul său în una dintre cele mai discutate faze ale fotbalului.
Care este traseul mingii până la actuala vânzare?
Ali Bin Nasser, arbitrul tunisian care a condus meciul Argentina-Anglia, a luat mingea după fluierul final și a păstrat-o mai bine de 30 de ani. În 2023, el a semnat o scrisoare care atesta că aceasta a fost singura minge folosită pe durata partidei.
Identitatea obiectului a fost susținută și de o verificare independentă. Ali Bin Nasser vânduse mingea în 2022 pentru 2,37 milioane de dolari, iar cumpărătorul a încercat să o revândă prin licitație în 2023. Atunci, procedura nu s-a finalizat deoarece ofertele primite au rămas sub pragul minim cerut.
Acum, suvenirul s-a vândut cu 3,3 milioane de dolari, la Heritage Auctions din Statele Unite. Aceasta în condițiile în care vânzătorii se așteptau ca prețul să ajungă la aproape 10 milioane de dolari, potrivit.
De altfel, tricoul purtat de Diego Maradona contra Angliei a fost vândut în 2022 pentru peste 8 milioane de euro și deține recordul pentru cel mai scump tricou de fotbal adjudecat la licitație.
SURSA – b1tv.ro
