Lukoil ia în calcul intrarea în insolvență a rafinăriei Petrotel. Care sunt argumentele și scopul declanșării procedurii. Notă internă a companiei / SURSE EXCLUSIVE
Compania Petrotel Lukoil, controlată de grupul rus omonim, ia în calcul intrarea în insolvență a Rafinăriei Petrotel din Ploiești.
Conducerea rafinăriei Petrotel consideră că unica variantă în care va putea să supraviețuiască, după valul de cereri de executări ale creditorilor, și să poată funcționa – în măsura în care se vor ridica sancțiunile internaționale, va fi vândută sau se va ajunge la un scenariu în care acestea să nu se aplice – este să își protejeze activele rămase prin declanșarea procedurii insolvenței.
Activitatea rafinăriei Petrotel a fost oprită în octombrie anul trecut pentru lucrările programate de revizie tehnică, dar nu a mai fost reluată ulterior, pe fondul sancțiunilor internaționale impuse. Rafinăria Petrotel deținută de Lukoil asigură 21% din producția națională de carburanți și este singura dintre cele patru de pe teritoriul României care este închisă în prezent.
„Rafinăria Petrotel continuă toate demersurile pentru repornirea instalațiilor și reluarea operațiunilor deși situația este critică, iar fluxul de cashflow este afectat de sancțiuni. Singura măsură care poate salva rafinăria este declanșarea procedurii de insolvență care poate și va proteja societatea și, ca atare, va oferi protecția și răgazul necesar pentru relansarea activității”, este concluzia conducerii Petrotel.
Potrivit documentului intern, „declanșarea procedurilor de insolvență înseamnă protecția legii și posibilitatea relansării activităților în ciuda embargoului Biroului pentru controlul activelor străine (Office of Foreign Assets Control – OFAC) al Trezoreriei americane”.
În acest sens, autorii au redactat o soluție construită în jurul a cinci angajamente simple și ușor de comunicat: securitate energetică, locuri de muncă, parteneriate economice stabile, contribuție fiscală transparentă și pregătirea unei soluții sustenabile de proprietate pe termen lung.
În notă se subliniază importanța păstrării angajaților, care nu au fost disponibilizați de la oprirea activității, dar și faptul că s-a achitat peste jumătate din totalul datoriilor către furnizori.
„Continuitatea Petrotel trebuie, prin urmare, analizată și din perspectiva securității energetice, a rezilienței lanțurilor de aprovizionare și a capacității României de a răspunde unor eventuale perturbări regionale. Mesajul central trebuie să fie orientat către succesul regional al României și către securitatea energetică a țării. România nu trebuie să piardă capacitate industrială strategică într-un moment în care Europa încearcă să o reconstruiască. Vom face tot ceea ce ține de noi pentru a reporni rafinăria cât mai repede cu putință și pentru a asigura predictibilitate pe piața românească de carburanți”, se arată în document.
„Obiectivul este conservarea valorii industriale a activului și păstrarea tuturor angajaților și a partenerilor. O rafinărie funcțională înseamnă pentru România o piață a carburanților mai predictibilă și mai echilibrată, locuri de muncă păstrate, taxe plătite la timp și parteneriate stabile cu furnizorii. Înseamnă, în general, sprijin pentru succesul economic al țării. Declanșarea insolvenței este un pas necesar și va proteja societatea, activele sale, angajații săi și partenerii deopotrivă. Avem nevoie de sprijinul tuturor partenerilor noștri și al instituțiilor statului pentru a reporni activitatea economică și de rafinare”, au conchis șefii Petrotel în nota internă.
De precizat că eventuala intrare în insolvență nu înseamnă închiderea sau lichidarea companiei.
Reprezentanții Petrotel Lukoil au transmis: „În urma declarațiilor apărute în presă astăzi, vrem să menționăm că lucrăm îndeaproape cu toate instituțiile abilitate ale statului român pentru repornirea cât mai rapidă și în condiții bune de funcționare a rafinăriei Petrotel. Interesul nostru principal este să păstrăm toate locurile de muncă intacte, să plătim toate taxele și impozitele care se impun și să păstrăm buna relație de funcționare cu toți partenerii noștri. Atribuțiile supraveghetorului sunt să respecte impunerea sancțiunilor OFAC, nu are în atribuții suspendarea plăților, mai mult decât atât nici nu a făcut acest lucru vreodată. Rafinăria trebuie să intre cât mai rapid în procesul de producție și să ajute România să depășească această situație curentă de pe piața carburanților.”
La rândul său, supraveghetorul special Bogdan Bugheanu a declarat: „Instituția supraveghetorului special este să se ocupe în exclusivitate de respectarea tuturor sancțiunilor speciale impuse de către OFAC, iar interesul comun al tuturor părților implicate este ca rafinăria să repornească cât mai repede cu putință pentru sprijinul pieței de carburanți, având în vedere conjunctura actuală.”
sursa: mediafax
