Banca Națională vine cu noi estimări despre inflație. Ce se întâmplă cu prețurile

Banca Națională estimează că rata anuală a inflației va înregistra o scădere puternică în trimestrul trei din 2026. Acest lucru se datorează încetării efectelor provocate de majorările de taxe din perioada iulie-august 2025. 

Banca Națională menține estimările din primul trimestru

Rata inflației va înregistra o scădere puternică în trimestrul trei din anul 2026. Ulterior, Banca Națională estimează că inflația se va menține pe un trend descendent. Iar în 2027, la finalul anului, conform estimărilor, ar putea reintra în ținta băncii centrale. Sunt concluziile Raportului asupra inflației analizat de Consiliul de administrație al BNR.

Potrivit estimărilor, rata anuală a inflației va cunoaște „o corecție descendentă substanțială în trimestrul III 2026”. Acest lucru nu se va întâmpla datorită măsurilor benefice adoptate de guvern, care au dus la redresarea economiei. Scăderea inflației se datorează încheierii efectelor provocate de eliminarea plafonării prețurilor la energiei electrice și de majorarea TVA și a accizelor.

BNR susține că evoluția acestui indicator va fi influențată de efectele de bază dezinflaționiste asociate creșterilor recente de prețuri în contextul șocului provocat de criza energetică, dar și de presiunile dezinflaționiste generate de scăderea cererii de pe piață.

Pe de altă parte, oficialii BNR avertizează însă că există riscuri importante privind evoluția prețurilor. Deși inflația scade, prețurile rămân la un nivel ridicat. Evoluția lor depinde de evoluția tarifelor la energie electrică și a prețurilor la produsele alimentare, în contextul secetei severe și a cotațiilor petrolului.

Criza politică are consecințe asupra prognozei BNR

Incertitudinile din estimările prezentate de Banca Națională sunt legate și de criza politică. Coninuare măsurilor de consolidare bugetară, efectele conflictului din Orientul Mijlociu și criza energetică se vor reflecta asupra economiei autohtone și a inflației.

„În această conjunctură, absorbția și utilizarea la maximum a fondurilor europene, în principal a celor aferente PNRR, sunt esențiale pentru contrabalansarea parțială a efectelor contracționiste ale consolidării bugetare și ale conflictului din Orientul Mijlociu, precum și pentru realizarea reformelor structurale necesare, inclusiv a tranziției energetice”, transmite banca centrală.

În iunie 2026, rata anuală a inflației a scăzut la 10,42%, de la 10,85% cât era în luna mai, potrivit datelor analizate de BNR.

Bnca centrlă a revizuit în creștere, la 5,5%, de la 3,9% anterior, prognoza de inflație pentru finalul anului 2026 și anticipează că aceasta va ajunge la 2,9% la sfârșitul lui 2027, potrivit datelor prezentate în luna mai de guvernatorul Mugur Isărescu.

SURSA – b1tv.ro

Related posts

Leave a Comment