Zi caniculară, astăzi, în județul Dâmbovița
Zi caniculară, astăzi, în județul Dâmbovița
O nouă zi caniculară, astăzi, în județul Dâmbovița. Meteorologii au emis Cod Galben de temperaturi ridicate și disconfort termic accentuat.
În sud-vestul, centrul și nordul Munteniei, sudul și centrul Moldovei și în cea mai mare parte a Dobrogei, va fi caniculă și disconfort termic, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi în general de 35…36 de grade, iar minimele se vor situa în jurul a 20 de grade.
Pe parcursul zilei, instabilitatea atmosferică va fi accentuată în sud-vestul, centrul și nordul țării, precum și la munte, iar seara și noaptea, în special în est și sud-est.
Patru județe din țară se află, astăzi, sub incidența unui Cod Portocaliu. În Călărași, Ialomița, Brăila și în partea continentală a județului Constanța va fi caniculă, iar temperaturile maxime vor fi de 38…39 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
Minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza o noapte tropicală.
Sursa: damboviteanul.com