Actualitate Stiri 

Primăria Târgoviște a accesat fonduri europene pentru reabilitarea blocurilor

Primăria Târgoviște a accesat fonduri europene pentru reabilitarea blocurilor

 

La Târgoviște, au debutat lucrările de reabilitare a blocurilor de locuințe cu fonduri obținute de Primărie prin Programul Național de Redresare și Reziliență. Este vorba despre un complex de proiecte, în valoare totală de 50 de milioane de lei – a precizat edilul Daniel Cristian Stan în cadrul unei conferințe de presă organizată în teren, la blocul 81 din zona Pavcom, acolo unde a fost deschis primul șantier.

„Per total, pe ceea ce înseamnă anveloparea termică a blocurilor de locuit din municipiul Târgoviște avem deja semnate contracte de finanțare de aproximativ 50 de milioane de lei pe PNRR. De asemenea, prin Programul Operațional Regional, suntem în faza de semnare a unor contracte în valoare de aproximativ 75 de milioane de lei. Este o sumă record, o sumă foarte importantă. Pe aceste două componente – PNRR și POR, avem undeva la 40 de scări de bloc pentru care am accesat finanțarea.

Totodată, prin Programul Național de Reabilitare Termică, avem aproximativ 100 de scări de bloc care așteaptă finanțarea. Din păcate, foarte mulți ani, am fost nevoiți să închidem niște proiecte rămase din 2009 și nu am putut să mai atragem alți bani pe Programul Național, singură sursă fiind fondurile europene, dar acum am depășit această problemă”, a declarat primarul Daniel Cristian Stan.

A mai precizat edilul că administrația publică locală nu poate interveni pe acest palier decât dacă se implică asociațiile de proprietari, care să pună la dispoziție documentația necesară și să mandateze Primăria să realizeze proiectele.

„Locatarii vor avea și ei o contribuție financiară la reabilitarea termică a blocurilor. Pe PNRR și pe fonduri europene, contribuția este mai mică, dar, oricum, infiferent de valoarea contribuției, există posibilitatea eșalonării în 10 ani a simți respective și, în funcție de veniturile pe care oamenii le au pe fiecare apartament, pot ajunge să plătească numai 3% din valoare. Asta înseamnă o sumă de câteva sute de lei, eșalonată pe 10 ani.

Pe Programul Operațional Regional anterior, există cerința unanimității. Dacă erau și persoane juridice pe scara respectivă, era obligatoriu să fie în cadrul programului. Acum, s-au mai simplificat procedurile și cred că reușim să realizăm mai multe asemenea proiecte.

În momentul de față, avem 125 de milioane de lei pentru reabilitarea termică a blocurilor de locuințe din Târgoviște, care înseamnă undeva la 40 de scări de bloc. Sunt convins că acesta este numai începutul și, într-un interval de câțiva ani, vom reuși să rezolvăm cât mai multe dintre aceste probleme.

Căutăm soluții de finanțare pentru toți cei care au depus dosare. Primul pas pe care îl vom face este să realizăm proiectările. Este vorba de bani mulți, vă dați seama, la peste 100 de scări de bloc. Le etapizăm și, cu siguranță, nu vom lăsa lucrurile așa. Avem o listă de blocuri pentru care s-au depus documentații complete.

Am reabilitat străzi, trotuare, am reabilitat în mare măsură cam tot ceea ce înseamnă spații publice din municipiul Târgoviște, dar dacă nu reurim să rezolvăm și această problemă a blocurilor, imaginea orașului va avea de suferit. A mai spus edilul că, în cazul accesării de fonduri europene, se pot executa lucrări mai complexe, precum schimbarea sau modernizarea lifturilor și înlocuirea instalațiilor, spre deosebire de cele decontate prin Programul Național de Reabilitare Termică”, a declarat primarul municipiului Târgoviște – Daniel Cristian Stan.

Sursa: incomod-media.ro

Articole care te-ar putea interesa...

LASA UN COMENTARIU!

Parerea ta conteaza!

×

Dă-ne un like pe Facebook