Stiri 

BIOAGROKTIMA, DEVOTAMENT ȘI IMPLICARE ÎN CREȘTEREA PORCILOR

BIOAGROKTIMA, DEVOTAMENT ȘI IMPLICARE ÎN CREȘTEREA PORCILOR

Cu toții știm că în țara noastră, atunci când vine vorba de consumul de carne, așa cum spune o zicală, “cea mai bună legumă este porcul”. Cu siguranță, aproape orice român a participat sau a văzut la cunoscuți, vecini sau pe internet cum este sacrificat “Ghiță” în perioada sărbătorilor de iarnă și parcă nimic nu e mai bun decât șoriciul proaspăt pârlit și carnea din care încă ies aburi selectată pentru așa zisa pomană a porcului.

Cu toate acestea, numărul crescătorilor de porci în ogradă, s-a diminuat semnificativ în ultimii ani pentru că au apărut de-a lungul timpului foarte multe magazine de unde românii își pot cumpăra produse din carne de porc, fără a mai fi nevoiți să îngrijească unul în propria gospodărie. Unii ar spune că asta înseamnă o evoluție a societății, alții că lejeritate, dar cei mai mulți, habar nu au că această carne este venită din import, în multe cazuri, iar calitatea acesteia este de parte de cea a porcului crescut în curte cu propriile grâne și furaje.

Însă nu putem să spunem asta despre toți producătorii carne și crescătorii de porci pentru că printre aceste exemple negative, există și ferme care pun preț pe calitate și fac lucrurile la un nivel cu standarde înalte.

Unul din aceste exemple este compania BIOAGROKTIMA, formată dintr-un grup de ferme situate în România care sunt specializate în achiziționarea și renovarea de ferme vechi, abandonate anterior de alți fermieri, care au înțeles importanța cărnii ca aliment de bază pentru români și și-au luat angajamentul să răspundă acestei cereri.

Mai mult decât atat, BIOAGROKTIMA are propriul lanț de aprovizionare de la fermă până la furculiță! Mai exact, își produc propriile grâne și propriile furaje, au și maternitate de scroafe unde acestea pot da naștere purcelușilor și împreună cu ferma de porci INTERPROD PERIS oferă un standard înalt al geneticului făcând calitatea cărnurilor produse, net superioară față de multe altele ce se găsesc pe rafturile unor magazine. Practic, pot garanta această calitate pentru că au controlul absolut al porcilor de când aceștia se nasc până când ajung în abatoare.

 

Redactor: Alexandru Barascu

Articole care te-ar putea interesa...

LASA UN COMENTARIU!

Parerea ta conteaza!

×

Dă-ne un like pe Facebook