PORTRET: Dâmbovițeanul Mihnea Șuțoiu s-a întors cu medalia de bronz de la Olimpiada Europeană de Geografie
PORTRET: Dâmbovițeanul Mihnea Șuțoiu s-a întors cu medalia de bronz de la Olimpiada Europeană de Geografie
De la Etapa Europeană a Olimpiadei de Geografie care s-a desfășurat la Belgrad, România s-a întors cu primul loc în clasament, respectiv cu patru medalii de aur, trei de argint și una de bronz. Cea din urmă a ajuns în Dâmbovița, mai exact la Pucioasa, la Mihnea Șuțoiu, elev al Colegiului Național Nicolae Titulescu.
Mihnea tocmai a trecut în clasa a XII-a, iar pasiunea pentru geografie vine încă din copilărie. A fost mereu fascinat de mediul înconjurător, dar și de complexitatea acestei materii. S-a pregătit singur pentru multă vreme, iar atunci când era în școala generală, se întâmpla rar să rateze participarea la vreun concurs de geografie. Dorind o carieră stabilă și pasionat fiind și de tehnologie, a ales un liceu cu profil real. Încă nu este convins de drumul pe care vrea să-l urmeze, dar știe că nu va renunța niciodată la fascinația lui pentru geografie.
Adolescent fiind, reușește să-și gestioneze timpul astfel încât să îmbine pasiunile, cu munca pentru școală, dar și cu timpul pentru el. Deși se pregătea și la școală, dar și la Centrul de Excelență din Dâmbovița, Mihnea a luat în serios Olimpiada de Geografie, iar zilele în care nu se pregătea pentru ea câtuși de puțin erau rare.
Pentru că dedicarea și pasiunea lui sunt un exemplu pentru întreaga comunitate, l-am rugat pe Mihnea să transmită un mesaj, în special tinerilor de vârsta lui.
„Doresc să împărtășesc câteva gânduri celor care visează să participe la olimpiade și să își urmeze visurile.
Aveți încredere în voi și în abilitățile voastre. Poate că uneori vă veți simți copleșiți sau veți avea îndoieli, dar amintiți-vă că sunteți capabili de lucruri extraordinare și totul începe cu încrederea în sine.
Succesul nu vine peste noapte. Este nevoie de multă muncă și perseverență. Nu renunțați atunci când întâmpinați dificultăți. Acestea sunt doar provocări care vă fac mai puternici. Fiecare pas mic reprezintă o victorie.
Împărtășiți-vă gândurile și ideile cu cei apropiați: familie, prieteni, profesori. Cereți ajutor atunci când aveți nevoie și învățați unii de la alții. Sprijinul celor din jur este neprețuit.
Totul este posibil cu destulă muncă și determinare. Bucurați-vă de călătoria voastră! Mult succes!”
Sursa: gazeatadambovitei.ro