13 și 14 iulie 2024: COD ROȘU de caniculă în România
13 și 14 iulie 2024: COD ROȘU de caniculă în România
Meteorologii au emis astăzi o atenționare cod roșu de caniculă valabilă sâmbătă și duminică, 13 și 14 iulie, în cea mai mare parte a țării – conform hărții atașate. În restul teritoriului va fi cod portocaliu.
Se vor înregistra temperaturi maxime între 37 și 41 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza nopți tropicale.
Atenție! Valul de căldură va persista în toată țara și săptămâna viitoare!
Pentru mâine, 12 iulie 2024, a fost emisă atenționare cod portocaliu pentru aproape toată țara – conform hărții de mai jos.
Recomandări privind protecția populației pe timpul caniculei:
– Deplasările sunt recomandate în primele ore ale dimineții sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul, în spații dotate cu aer condiționat (magazine, spații publice);
– Evitați aglomerațiile, expunerea la soare, efortul fizic intens între orele 11.00 – 18.00;
– Purtați haine lejere, subțiri, deschise la culoare, pălării și ochelari de soare;
– Beți 1,5 – 2 litri de lichide pe zi, nu prea reci, apă, sucuri naturale din fructe și ceaiuri călduțe (soc, mușețel, urzici);
– Mâncați fructe și legume (pepene, prune, roșii) sau iaurt (echivalentul unui pahar cu apă); mâncaţi echilibrat si variat insistând pe produsele cu valoare calorică mică;
– Evitați băuturile ce conțin cofeină (cafea, ceai, cola) sau zahăr (sucurile carbogazoase) în cantități mari;
– Evitați alimentele cu un conținut sporit de grăsimi, în special de origine animală;
– Nu consumați alcool – vă deshidratează și vă transformă într-o potențială victimă a caniculei;
– Mențineți legătura cu persoanele în vârstă (rude, vecini, persoane cu dizabilități), interesându-vă de starea de sănătate a acestora și oferindu-le asistență ori de câte ori au nevoie;
– Nu lăsați copiii/animalele de companie singuri/singure în autoturisme;
– Cereți sfatul medicului de familie la cel mai mic semn de suferință, manifestat de dumneavoastră sau copilul dumneavoastră;
– Persoanele care suferă de diferite afecțiuni își vor continua tratamentul conform indicațiilor medicului. Este foarte util ca în perioadele caniculare să se consulte medicul curant în vederea adaptării schemei terapeutice la condițiile existente;
– Pentru ameliorarea condițiilor la locul de muncă se vor reduce intensitatea și ritmul activităților fizice, se vor alterna efortul dinamic cu cel static și perioadele de lucru cu perioadele de repaus, în locuri umbrite sau ventilate corespunzător.
Sursa: incomod-media.ro