Eveniment 

Un bărbat și-a aruncat soția de la etaj pentru că nu l-a așteptat cu mâncare gătită

Un bărbat și-a aruncat soția de la etaj pentru că nu l-a așteptat cu mâncare gătită

Un bărbat în vârstă de 40 de ani a fost trimis în judecată pentru tentativă de omor, după ce și-a aruncat soția de la etaj pentru că nu l-a așteptat cu mâncare gătită acasă. Procesul este în derulare la Tribunalul Regional Oldenburg, scrie publicația germană Bild.

Aflat sub influența băuturilor alcoolice, bărbatul a dat buzna în casă, seara târziu, când femeia dormea. Când a observat că nu are mâncare gătită a devenit violent. Și-a lovit partenera cu o statuetă decorativă.

Speriată, femeia a fugit spre dormitor și a deschis geamul, încercând să scape de soțul violent. Bărbatul a prins-o de picioare și a împins-o pe geam. Victima a căzut în gol aproximativ patru metri și s-a lovit de băncuțele din curtea blocului.

Însă individul nu s-a oprit aici. A coborât în fața clădirii și a încercat să-i rupă gâtul, lovind-o cu o violență ieșită de comun. Când a descoperit că victima era încă în viață, a prins-o de păr și a târât-o pe scări, până în casă.

Vecinii, șocați în urma scenelor halucinante, au alertat poliția, iar oamenii legii, sosiți la fața locului, l-au arestat pe bărbat, înainte ca acesta să-și ucidă soția. Procurorii au cerut instanței o pedeapsă dură.

Surse: observator

Articole care te-ar putea interesa...

LASA UN COMENTARIU!

Parerea ta conteaza!

×

Dă-ne un like pe Facebook