Accident în lanț cu șase autovehicule implicate. O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale
Accident în lanț cu șase autovehicule implicate. O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale
Un accident în lanț a avut loc, vineri dimineața, în localitatea Slatina din județul Timiș. Șase autovechicule au fost implicate, iar o persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale. Echipajele de descarcerare s-au deplasat la fața locului, însă, din fericire, nicio persoană nu a rămas blocată între fiarele mașinii.
Polițiștii din Timiș au fost sesizați prin apel la 112 cu privire la faptul că un accident rutier a avut loc, în jurul orei 04:30, în localitatea Slatina, județul Timiș. Cinci autoturisme și un autotren au fost implicate în incident. În urma evenimentului rutier, o persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale la fața locului. A refuzat transportul la spital. Din fericire, nicio persoană nu a rămas încarcerată și nu a fost rănită grav.
La fața locului, s-au deplasat imediat Detasamentul de Pompieri Caransebeș, care a acționat cu 1 autospecială de stingere cu apă, spumă și modul de descarcerare, 1 ambulanță SMURD și 8 subofițeri.
”In aceasta dimineata, in jurul orei 04.30, pe DN6(E70), localitatea Slatina Timis, s-a produs un accident rutier in care au fost implicate 5 autoturisme și 1 autotren. În urma evenimentului, doar o persoana a avut nevoie de îngrijiri medicale la fata locului. Aceasta a refuzat, insa, transportul la spital. Nu au fost persoane încarcerate. Detasamentul de Pompieri Caransebeș a actionat cu 1 autospecială de stingere cu apă, spumă și modul de descarcerare, 1 ambulanță SMURD și 8 subofițeri”, au transmis reprezentanții ISU Timiș.