Sociale 

Peste 761.300 de hectare cultivate au fost lovite de secetă. Cerealele au fost cele mai afectate de lipsa ploilor

Peste 761.300 de hectare cultivate au fost lovite de secetă. Cerealele au fost cele mai afectate de lipsa ploilor

Suprafaţa agricolă afectată de secetă a ajuns la 761.346 hectare în 38 de judeţe şi în Capitală, potrivit datelor transmise luni de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), notează Agerpres.

Principalele culturi de toamnă afectate sunt: grâu şi triticale – 189.977 hectare, orz, orzoaică, ovăz, secară – 29.994 hectare, rapiţă – 26.805 hectare. De asemenea, sunt afectate şi culturile de primăvară, respectiv: porumbul – 297.568 hectare, floarea soarelui – 148.444 hectare, soia – 23.129 hectare, plante furajere – 23.121 hectare.

Cele 38 de judeţe – inclusiv Capitala – care au raportat pagube din cauza secetei sunt: Alba, Argeş, Arad, Bacău, Bihor, Botoşani, Brăila, Braşov, Buzău, zona municipiului Bucureşti, Călăraşi, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj,Gorj, Galaţi, Giurgiu, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Maramureş, Mureş, Mehedinţi, Neamţ, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vâlcea, Vaslui şi Vrancea.

Ministrul de resort, Petre Daea, a anunţat săptămâna trecută că aşteaptă până la data de 15 noiembrie procesele verbale de constatare emise de comisiile de evaluare a pagubelor, pentru a-i putea ajuta pe fermierii afectaţi de secetă.

“În fiecare zi eu vă pun la dispoziţie buletinul nostru informativ care consemnează pe baza datelor pe care le primim de la comisiile judeţene care este situaţia concretă privind evaluarea pierderilor din agricultură. Am spus-o şi o repet: seceta este un fenomen evolutiv, nu este ca un alt fenomen care să afecteze astăzi şi mâine ştii care a fost gradul de afectare şi pe ce suprafaţă, motiv pentru care aşteptăm aceste procese verbale de constatare, până pe data de 15 noiembrie, când comisiile stabilite prin ordinul prefectului evaluează la faţa locului care este starea de fapt şi ne transmit aceste date, iar noi vi le transmitem dumneavoastră. După cum vedeţi, de la o zi la al alta apar date noi”, a precizat ministrul Agriculturii.

Sursa:observatornews.ro

Articole care te-ar putea interesa...

LASA UN COMENTARIU!

Parerea ta conteaza!

×

Dă-ne un like pe Facebook