Accident grav la Butimanu intre doua TIR-uri si un autoturism
Accident grav cu 5 victime la Butimanu intre doua TIR-uri si un autoturism
foto: facebook
Un accident violent a avut loc, marți după-amiază, pe DN1A, între localitățile Butimanu și Cojasca. În urma unei coliziuni violente între două TIR-uri și un autoturism, 5 persoane au fost rănite. Acestea primesc îngrijiri medicale de la paramedicii prezenți la fața locului. În total, au fost implicate șase persoane în accidentul grav.
Unul dintre autotrenuri transporta aproximativ 6 tone de substanțe periculoase.
„Din primele date, coliziune între două TIR-uri și un autoturism. La acest moment, trei persoane primesc îngrijiri medicale. Polițiștii efectuează cercetări, urmând să stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii accidentului rutier”, se arată într-un comunicat IPJ Dâmbovița.
Circulația este blocată pe ambele sensuri de deplasare.
Zona accidentului este asigurată de pompierii Gărzii Cornești, cu 2 autospeciale de intervenție și o ambulanță SMURD. De la SAJ Dâmbovița, la fața locului s-au deplasat 3 echipaje.