Peste 4 milioane de lei, cea mai mare despăgubire plătită în 2021 în baza asigurărilor de locuinţe
Peste 4 milioane de lei, cea mai mare despăgubire plătită în 2021 în baza asigurărilor de locuinţe
Cea mai mare despăgubire plătită în 2021 în baza asigurărilor de locuinţe a fost de peste 4 milioane de lei (820.000 de euro), pentru o avarie produsă la conductele de apă, care a afectat mai multe locuinţe, informează Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR). Cele mai mari pagube sunt provocate de inundații și incendii.
În medie, anul trecut, unul din două dosare de daună la locuinţe a avut drept cauză avarii la instalaţiile de apă. Astfel, pe lângă nivelul semnificativ al daunelor generate de acest tip de riscuri, se remarcă şi frecvenţa mare a producerii acestora, se arată într-un comunicat UNSAR, citat de Agerpres.
O avarie la conductele de apă care a afectat mai multe locuinţe, anul trecut, a generat despăgubiri, achitate în baza asigurărilor de locuinţe, de peste 4 milioane lei (820.000 euro).
A doua cea mai mare despăgubire plătită în 2021, în valoare de 3,1 milioane lei, a fost cauzată de un incendiu, iar fenomenele atmosferice au dus, la rândul lor, la producerea unui eveniment care a generat despăgubiri totale de peste 1,5 milioane lei.
În top 5 al celor mai costisitoare evenimente acoperite prin poliţe de asigurare facultative pentru locuinţe este completat de alte două incendii – care au generat despăgubiri de un milion lei, respectiv 530.000 lei.
Mulți proprietari, puțini asigurați
Un studiu sociologic dedicat asigurărilor de locuinţe realizat la nivelul UNSAR, publicat recent, arată că 50% dintre români ştiu că daunele cauzate de avarii ale instalaţiilor interioare ale locuinţelor (de apă, gaze, canal, climatizare şi încălzire) pot fi acoperite în baza unei asigurări facultative de locuinţe. Cu toate acestea, deşi 95% dintre români sunt proprietarii casei în care locuiesc, sub 20% din totalul locuinţelor sunt acoperite printr-o poliţă de asigurare facultativă.
Potrivit sursei citate, poliţelor facultative li se pot ataşa şi clauze speciale, precum asigurarea instalaţiilor interioare ale clădirii, aparatelor electrice/electronice, bunurilor casabile, dar şi răspunderea civilă faţă de terţe persoane (spre exemplu, pentru acoperirea pagubelor produse vecinilor).
Asigurările obligatorii pentru locuinţe acoperă trei riscuri catastrofale (cutremur, inundaţii şi alunecări de teren) până la limita de 20.000 de euro, respectiv 10.000 de euro, în funcţie de tipul construcţiei, indiferent dacă valoarea acesteia este mai mare. În completare, locuinţa poate fi protejată la valoarea ei reală şi pentru mai multe riscuri, printr-o asigurare facultativă.