Extern 

Fostul cancelar german Gerhard Schröder, apropiat al lui Vladimir Putin, se retrage din conducerea Gazprom

Fostul cancelar german Gerhard Schröder, apropiat al lui Vladimir Putin, se retrage din conducerea Gazprom

Russian President Putin Visits Germany
Fostul cancelar german Gerhard Schröder, apropiat al preşedintelui rus Vladimir Putin, a anunţat marţi că nu va face parte din consiliul de administraţie al gigantului rus Gazprom, informează AFP.

„Am renunţat cu mult timp în urmă la o numire în consiliul de administraţie al Gazprom. Am informat şi compania”, a spus fostul cancelar social-democrat (1998-2005) într-un scurt mesaj postat pe reţeaua profesională LinkedIn, informează Agerpres.

Compania petrolieră de stat Rosneft din Rusia a anunţat vinerea trecută că fostul cancelar german Gerhard Schroeder şi compatriotul acestuia, omul de afaceri Matthias Warnig, au demisionat din consiliul de administraţie.

Fostul cancelar german Gerhard Schröder a demisionat din fruntea gigantului energetic rus Rosneft, după ce a fost criticat intens în Germania și în restul Europei, pentru că a rămas lângă Vladimir Putin în ciuda războiului din Ucraina.

Bundestagul, camera inferioară a parlamentului german, i-a retras lui Gerhard Schröder toate privilegiile de care se bucura ca fost cancelar, tocmai din cauza refuzului de a rupe legăturile cu Putin și de a condamna invazia Rusiei în Ucraina.

După încetarea mandatului său de cancelar german (1998 – 2005), Schröder a acţionat ca lobbyist pentru interesele Moscovei şi a făcut parte din conducerile mai multor companii ruse, printre care Nord Stream, Gazprom şi Rosneft.

sursa:Digi24

Articole care te-ar putea interesa...

LASA UN COMENTARIU!

Parerea ta conteaza!

×

Dă-ne un like pe Facebook