CFR Cluj câștigă campionatul României pentru al cincilea an consecutiv
CFR Cluj câștigă campionatul României pentru al cincilea an consecutiv
CFR Cluj a învins, duminică seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (1-0), echipa Universitatea Craiova, acest rezultat obținut în penultima etapă a play-off-ului Ligii 1 permițându-i să câștige al cincilea titlu consecutiv de campioană a României și al optulea din istoria sa.
Cu o etapă înainte de finalul sezonului, clujenii au 57 de puncte, în timp ce a doua clasată, FCSB, care a făcut egal, sâmbătă, cu FC Voluntari, are 53 de puncte și nu mai are șanse la titlu.
Pentru formația din Cluj este al cincilea titlu de campioană pe care îl obține avându-l ca antrenor pe Dan Petrescu.
CFR Cluj a mai câştigat campionatul României în 2008, 2010, 2012, 2018, 2019, 2020 şi 2021. Pentru fotbalul românesc din ultimele două decenii cele cinci titluri consecutive reprezintă o performanță unică.
Clujenii au început bine meciul de duminică cu oltenii, deschizând scorul în minutul 3, prin Boateng, care a fructificat pasa în fața porții venită de la Debeljuh. Același Debeljuh a majorat scorul la 2-0, după pauză, în minutul 56. Peste doar 5 minute, oltenii au redus din diferență prin Mateiu (2-1, min. 61). Ardelenii s-au limitat în ultima jumătate de oră la conservarea scorului și implict asigurarea titlului de campioană pentru a cincea oară consecutiv. Dan Petrescu a făcut o serie de schimbări defensive, iar tactica le-a permis să devină campioni cu o etapă înainte de finalul sezonului.
Medaliile și trofeul de campioană au fost înmânate duminică seara pe Stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”, în fața fanilor clujeni, care au sărbătorit evenimentul în voie.