Economic 

Cine e românul cu cel mai mare salariu înregistrat în REVISAL. Câştigă 23.000 de euro pe lună

Cine e românul cu cel mai mare salariu înregistrat în REVISAL. Câştigă 23.000 de euro pe lună

Conform datelor din Revisal, 14 români aflaţi în funcţii de conducere au salarii nete de peste 20.000 de euro pe lună. În fruntea acestora s-ar afla preşedintele unei organizaţii profesionale naţionale din domeniul sportiv, care câştigă aproape 23.000 de euro net pe lună.

Potrivit surselor Observator, Gino Iorgulescu, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, este cel mai bine plătit român pe contract de muncă, în baza datelor extrase din Revisal. Ziarul Financiar a publicat un top cu 14 salariaţi din România cu funcţii de conducere, care au salarii nete de peste 20.000 de euro pe  lună.

Cel mai mare salariu încasat pe contract individual de muncă i-ar aparţine lui Gino Iorgulescu şi este de aproape 23.000 de euro net pe lună.

Topul celor mai bine plătiţi 14 salariaţi din privat din România este dominat de directori generali sau adjuncţi care lucrează în sectoare de activitate diverse, de la comerţul cu produse farmaceutice, până la retail alimentar sau fabricarea biscuiţilor.

Asta nu înseamnă că aceştia sunt cei mai bine plătiţi angajaţi din România. Costel Gîlcă, avocat specializat în dreptul muncii, a explicat pentru Ziarul Fiannciar că “angajaţii din top managementul companiilor din România sunt plătiţi pe contracte de mandat, un contract civil între directori şi companii care nu este supus normelor dreptului muncii. Motivul pentru care se încheie astfel de contracte, în mod legal, este uşurinţa cu care directorii pot fi daţi afară”.

Venit de 40.000 de euro lunar pentru preşedintele combinatului chimic Chimcomplex

Sursa citată menţionează că numărul angajaţilor cu venituri lunare de peste 20.000 de euro poate fi mult mai mare decât cel înregistrat în Revisal şi dă ca exemplu pe Christina Verchere, CEO al OMV Petrom, care a avut anul trecut un venit de circa 24.000 euro net lunar, şi pe Ştefan Vuza, preşedintele combinatului chimic Chimcomplex, care a avut un venit net echivalent a 40.000 euro lunar.

Cine este Gino Iorgulescu

Gino Iorgulescu este un fost fotbalist român și actualul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal din România.

După retragerea din fotbal, unde a jucat inclusiv pentru naţionala României, Gino Iorgulescu a îndeplinit funcțiile de antrenor secund al echipei naționale, ca secund al lui Mircea Rădulescu și Cornel Dinu, precum și de președinte al clubului FC Național.

Pe data de 14 noiembrie 2013, Gino Iorgulescu a fost ales în funcția de președinte LPF, după 17 ani în care Dumitru Dragomir a condus Liga Profesionistă de Fotbal.

Sub conducerea lui, Liga 1 și-a schimbat formatul. Numărul echipelor a fost redus de la 18 la 14, iar sistemul competițional a fost schimbat într-unul cu play-off (șase echipe) și play-out (opt echipe).

În data de 23 octombrie 2017, Gino Iorgulescu a fost reales președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal (13 voturi pentru și unul împotrivă) pentru un mandat de cinci ani.

Articole care te-ar putea interesa...

LASA UN COMENTARIU!

Parerea ta conteaza!

×

Dă-ne un like pe Facebook