Local 

PE DATA DE 11 MAI , IN MUNICIPIUL TARGOVISTE ,VINE AVOCATUL POPORULUI

PE DATA DE 11 MAI , IN MUNICIPIUL TARGOVISTE ,VINE AVOCATUL POPORULUI

Miercuri – 11 mai 2022 – între orele 10:00 – 14:00, reprezentantul instituţiei Avocatul Poporului – Biroul Teritorial Ploieşti va fi prezent în municipiul Târgovişte, pentru a acorda audienţe cetăţenilor din judeţul Dâmboviţa şi pentru a primi petiţii.

Activitatea se va desfășura la sediul Consiliului Judeţean Dâmboviţa, situat în municipiul Târgovişte, Piaţa Tricolorului, nr. 1, în spaţiul pus la dispoziţie în acest scop.

Cetăţenii pot solicita sprijinul Avocatului Poporului în mod gratuit, fără perceperea de taxe.

Pentru operativitate, dar și pentru respectarea unor măsuri de siguranță medicală, recomandăm persoanelor interesate ca la momentul acordării audienței să prezinte o cerere din care să rezulte pe scurt problemele cu care se confruntă, precum şi documente justificative, în copie.

Relații suplimentare se pot obține la numărul de telefon al Biroului Teritorial Ploiești al instituției Avocatul Poporului 0244 – 593 227.

Totodată, cetățenii care doresc să se adreseze instituției Avocatul Poporului – Biroului Teritorial Ploiești pot transmite cererile și prin poștă, pe adresa biroului din municipiul Ploiești, B-dul Republicii nr. 2-4, intrarea H, etajul I, camera 155, județul Prahova sau prin e-mail pe adresa avpprahova@avp.roProgramul de audiențe la sediu și de dispecerat este următorul: luni-miercuri în intervalul orar 10.00-14.00, marți și joi în intervalul orar 12.00- 16.00.

Reamintim cetățenilor că, instituția Avocatul Poporului este o autoritate publică autonomă și independentă față de oricare altă autoritate publică din România și are drept drept scop apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice în raporturile acestora cu autorităţile publice.

Ioana Enache, consilier coordonator

Biroul Teritorial Ploieşti al instituției Avocatul Poporului

Articole care te-ar putea interesa...

LASA UN COMENTARIU!

Parerea ta conteaza!

×

Dă-ne un like pe Facebook