Circ în Piaţa Centrală din Târgu Jiu: Două femei de etnie romă s-au luat la bătaie în văzul tuturor. Un bărbat a intervenit cu palme să le despartă
Circ în Piaţa Centrală din Târgu Jiu: Două femei de etnie romă s-au luat la bătaie în văzul tuturor. Un bărbat a intervenit cu palme să le despartă
Două femei de etnie romă s-au certat ca la uşa cortului în văzul tuturor, după care s-au luat la bătaie. S-a întâmplat în Piața Centrală a municipiului Târgu Jiu, unde ambele aveau tarabe.
Comerciantele ambulante s-au tras de batice și de păr, şi s-au înjurat ca în mahala. Între ele a intervenit imediat un bărbat, care a încercat să oprească “circul”.
După ce a încasat câteva palme, “arbitrul de ocazie”, tot de etnie roma, le-a bruscat pe femei şi le-a despărţit. Conflictul a fost stins, dar, cel mai probabil, femeile puse pe scandal vor fi trase la răspundere pentru tulburarea liniştii publice.
Amendă de 2.000 de lei
În urma imaginilor apărute în spațiul public, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Targu Jiu au efectuat verificări, în vederea identificării persoanelor implicate în scandal.
Astfel, s-a stabilit faptul că, la data de 28 aprilie a.c., în urma unui conflict spontan, trei persone au provocat sau participat efectiv la un scandal într-un loc public, respectiv în Piața Centrală a municipiului Targu Jiu.
Avand în vedere aspectele constatate, persoanele implicate au fost sancționate contravențional, conform Legii nr. 61/1991 Republicată, privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, cu amenzi în valoare totală de 2.000 de lei.