Eveniment 

Tânărul care a folosit sprayul lacrimogen la un concert cu 300 de persoane a fost găsit de poliţişti. Dosarul penal îi vizează şi pe organizatori

Tânărul care a folosit sprayul lacrimogen la un concert cu 300 de persoane a fost găsit de poliţişti. Dosarul penal îi vizează şi pe organizatori

A fost deschis dosar penal după incidentul care a avut loc în acest weekend la un club din Bucureşti. 300 de tineri aflaţi la un concert au trecut prin clipe cumplite după ce o persoană necunoscută a dat cu spray lacrimogen. Speriaţi că ar putea trăi un alt Colectiv, puştii s-au călcat în picioare ca să iasă din local, iar singura uşă s-a dovedit insuficientă în îmbulzeala generală. Nouă persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Tânărul care a folosit un spray lacrimogen într-un club din Bucureşti a fost adus la audieri la Secţia 2 Poliţie. Agenţii au deschis un dosar penal pe numele acestuia pentru deţinere, dar şi uz ilegal.

Filmul busculadei din club în care au fost prinşi 300 de tineri

Peste 300 de tineri dansau, cântau şi se distrau pe muzică trap. Pe scenă erau artiştii lor preferaţi. Dintrodată, distracţia se opreşte şi se declanşează panica. În mijlocul petrecerii cineva ar dat cu spray lacrimogen. Adolescenţii încep să alerge haotic şi să ţipe. Urmează o luptă pentru supravieţuire.

Sunt momente teribile pentru tinerii care se simt prinşi ca într-o capcană mortală. De frică, se calcă în picioare. O tânără este strivită pe podea şi nu reuşeşte să se mai mişte.

Articole care te-ar putea interesa...

LASA UN COMENTARIU!

Parerea ta conteaza!

×

Dă-ne un like pe Facebook