Elon Musk s-a răzgândit și nu mai vrea să se alăture consiliului de administrație al Twitter
Elon Musk s-a răzgândit și nu mai vrea să se alăture consiliului de administrație al Twitter
Elon Musk nu va mai face parte din consiliul de administrație al Twitter, a anunțat duminică directorul executiv al rețelei sociale, informează CNN. Cu o săptămână în urmă, șeful Tesla devenise acționarul principal al Twitter și anunța că de-abia așteaptă să lucreze cu ceilalți membri ai consiliului pentru a „aduce îmbunătățiri semnificative în următoarele luni”.
Elon Musk a anunțat săptămâna trecută că a cumpărat 73,5 milioane de acțiuni ale companiei Twitter, reprezentând o cotă de 9,2%, devenind astfel acționarul principal. Agrawal a spus la acea vreme că Musk se va alătura consiliului de administrație și l-a descris pe miliardarul de la Tesla drept „un susținător pasionat și un critic înverșunat al serviciului” și „exact ceea ce avem nevoie”.
În prezent, Elon Musk este cel mai bogat om din lume și are peste 80 de milioane de urmăritori pe Twitter. „Elon este cel mai mare acționar al nostru și vom rămâne deschiși contribuției sale”, a conchis Agrawal.
Antreprenorul miliardar a folosit des Twitter-ul pentru a-și expune opinia și a făcut mai multe declarații controversate despre probleme și persoane publice, scrie France24.
Decizia lui Musk vine după ce sâmbătă a postat un mesaj prin care se întreba dacă rețeaua socială este „pe moarte” și în care îi critica pe utilizatorii care au foarte mulți urmăritori, dar postează foarte rar.
Dacă ar fi făcut parte din consiliul de administrație, Musk ar fi trebuit să respecte regula conform căreia nu avea voie să dețină mai mult de 14,9% din acțiunile companiei. Acum, fondatorul și directorul executiv al Tesla și SpaceX nu mai este constrâns de această limitare.
Musk a anunțat luna trecută că se „gândește serios” să înființeze o nouă rețea socială, declarându-se dezamăgit de Twitter pentru că nu ar respecta principiile libertății de exprimare și, astfel, ar submina democrația.