Scandal în Bulgaria după ce un român ar fi trimis un SMS de amenințare unui parlamentar. Premierul bulgar l-a sunat pe Klaus Iohannis
Scandal în Bulgaria după ce un român ar fi trimis un SMS de amenințare unui parlamentar. Premierul bulgar l-a sunat pe Klaus Iohannis
Prim-ministrul Bulgariei, Kiril Petkov, a intervenit și a discutat cu președintele Klaus Iohannis după ce un parlamentar bulgar a primit o amenințare prin SMS de la un presupus cetățean român, vineri – „Renunță sau probleme vor începe imediat pentru tine și n-ai nicio idee cât de serioase vor fi”, a fost mesajul primit de Liubomir Karimanski.
Conform presei bulgare, autoritățile de la Sofia au aflat că mesajul a fost trimis de pe o cartela SIM din România, iar mesajul cu amenințarea a fost confirmat de Ministerul de Interne bulgar.
Conform autorităților bulgare, cartela este înregistrată pe numele unui cetățean român cu inițialele LT, care a intrat în Bulgaria în data de 1 aprilie. Ulterior, persoana respectiva a părăsit Bulgaria în 7 aprilie. Cartela a fost activată timp de 15 minute în aceeași dată, după care a fost oprită.
Presa de la Sofia scria că bărbatul care ar fi cumpărat cartela pre-paid a folosit un CNP românesc, în condițiile în care astfel de cartele nu pot fi cumpărate în Bulgaria decât cu buletinul și CNP-ul.
Liubomir Karimanski, care face parte din partidul „Există un astfel de popor”, a anunțat că a fost amenințat, într-un briefing de presă, spunând că a anunțat, de asemenea, autoritățile competente. Karimanski conduce comisia de finanțe-bănci din Parlamentul de la Sofia și este și candidat la postul de guvernator al Băncii Centrale din Bulgaria.
„Am vorbit personal cu președintele român și i-am cerut ca autoritățile române să-l găsească rapid pe cetățeanul român care a trimis acel SMS. Toți cetățenii bulgari trebuie să fie protejați de astfel de atacuri”, a scris Kiril Petkov, pe Facebook.