Extern 

Analiză CNN. De ce reușește Ucraina să-și apere atât de bine spațiul aerian și cât mai poate rezista în fața avioanelor rusești

Analiză CNN. De ce reușește Ucraina să-și apere atât de bine spațiul aerian și cât mai poate rezista în fața avioanelor rusești

Dintre toate surprizele pe care le-a avut președintele rusVladimir Putin de când a invadat Ucraina luna trecută, poate cea mai mare a fost aceea că Rusia nu a câștigat încă superioritatea aeriană, relatează CNN.

Pe hârtie, priceperea militară a Rusiei implică faptul că, alături de victorii rapide la sol, forțele aeriene ruse ar fi trebuit să fie capabile să preia rapid controlul asupra cerului. Dar în practică, cele 1.391 de avioane ale Rusiei, față de cele 132 ale Ucrainei – completate de 948 de elicoptere, față de 55 ale Kievului – încă nu i-au oferit lui Putin tipul de dominație aeriană de care ar fi avut nevoie pentru a elimina rezistența Ucrainei. Bugetul general de apărare al Rusiei, în valoare de 45,8 miliarde de dolari, este de aproape 10 ori mai mare decât cel al vecinului său.

Experții cred că eșecul Rusiei este cauzat de o combinație între pregătirea slabă a Moscovei, o utilizare inteligentă a resurselor bazată pe informații de către Ucraina și armele furnizate de aliații occidentali Ucrainei.

„Din câte am înțeles, ucrainenii au reușit să salveze o mare parte a forțelor aeriene mutând avioanele de pe aerodromuri înainte ca rușii să le distrugă, pe baza informațiilor primite înainte de atacuri”, spune generalul Riho Terras, un fost comandant al Forțelor de Apărare ale Estoniei.

Sophy Antrobus, cercetător asociat la Freeman Air and Space Institute și fost ofițer în Royal Air Force din Marea Britanie, spune, în primele etape ale războiului, Ucraina a făcut pași inteligenți care acum dau roade.

„Au fost inteligenți în sensul că nu și-au desfășurat toate resursele care ar fi putut doborî avioanele rusești. Acest lucru  a dat Rusiei un fals sentiment de securitate, iar Ucraina a reușit să-și apere spațiul aerian în continuare, în timp ce sosesc întăriri de la aliați”, a spus ea.

Aceste întăriri includ sisteme antiaeriene S-300, rachete Stinger și Javelin. Prezența unor astfel de sisteme de rachete marchează o actualizare dramatică pentru Ucraina.

Congresmanul Mike McCaul, membru în Comisia pentru Afaceri Externe a Camerei Reprezentanților din SUA, a declarat pentru CNN că sistemele S-300, care sunt fabricate din Rusia, au capacitate „la altitudine mai mare” decât rachetele Stinger, pe care SUA le-au trimis în Ucraina.

Faptul că au aceste sisteme și că vor primi mai multe va fi foarte eficient”, a spus el.

Dar se pune întrebarea cât timp poate Ucraina să reziste Rusiei, atât în aer, cât și la sol.

Armata Rusiei este mult mai mare, iar NATO nu este dispusă să se implice direct sau să creeze o zonă de excludere aeriană. Cu cât războiul va dura mai mult, cu atât Ucraina se va baza mai mult pe aliații săi pentru a-i furniza arme letale.

Cât timp va dura războiul depinde în mare parte de cât de mult este dispus Putin să arunce în joc pentru câștigarea conflictului și dacă dorește să repete tacticile folosite de forțele ruse în sprijinul președintelui sirian Bashar al-Assad împotriva rebelilor în războiul civil din Siria, spune Antrobus.

„Este dispus să comită atrocități atât de vizibile pentru restul lumii? Cele mai rele zile ale războiului din Siria au venit după ani de conflict și, din păcate, oamenii au acordat mai puțină atenție. Acest conflict a început acum doar trei săptămâni”, a spus ea.

Rusia trebuie să ia în considerare situația pe termen mediu și lung, subliniază Antrobus: cât de mult sunt dispuși să piardă în ceea ce privește echipamentele și personalul în detrimentul altor interese.

„Punerea propriilor luptători în pericol și consumarea resurselor rusești vor fi foarte greu de justificat”, spune ea.

Justin Bronk, cercetător în domeniul puterii aeriene și al tehnologiei la Royal United Services Institute din Londra, nu crede că Rusia poate „atinge o superioritate aeriană semnificativă în cea mai mare parte a țării fără a suporta pierderi nesustenabile”.

„Au existat puține dovezi care arată că forțele aeriene ruse sunt capabile de operațiuni aeriene complexe pe scară largă pe care le-ar necesita această sarcină”, a spus el.

Bătălia Rusiei pentru cerul Ucrainei depinde, în unele privințe, și de părțile de la sol pe care le controlează. Terras spune că „atâta timp cât Rusia încă lansează majoritatea atacurilor din afara Ucrainei, acestea sunt limitate în ceea ce privește spațiul aerian enorm al Ucrainei”.

Aceasta înseamnă că Rusia trebuie, în multe cazuri, să lanseze bombardiere din afara granițelor Ucrainei pentru a efectua lovituri cu rachete împotriva țintelor din interiorul Ucrainei.

Terras adaugă că forțele ucrainene au fost până acum înțelepte în selectarea părților strategice ale țării pe care să le apere.

Măsura în care Ucraina își poate apăra în mod credibil spațiul aerian depinde de cât de departe este dispusă să meargă alianța occidentală în trimiterea de armament și cât de mult poate justifica Putin un război deja foarte costisitor.

Sursa: Observator

Articole care te-ar putea interesa...

LASA UN COMENTARIU!

Parerea ta conteaza!

×

Dă-ne un like pe Facebook