VIDEORuşii fug în Serbia: “Mi-e frică să nu mă cheme în armată. Nu-mi place războiul şi pot ajunge la puşcărie”
Ruşii fug în Serbia: “Mi-e frică să nu mă cheme în armată. Nu-mi place războiul şi pot ajunge la puşcărie”
Nu doar ucrainenii fug din ţara lor ci şi ruşii. Nu sunt de acord cu războiul şi sunt speriaţi de sancţiunile economice. Mulţi merg în Serbia. Companiile aeriene sârbe şi-au dublat cursele în ultimele zile, iar preţul unui bilet este de aproape 500 de euro.
Îngrijoraţi de sancţiunile drastice şi de lumea întreagă care se întoarce împotriva lor, ruşii caută căi de scăpare din ţară. Aeroportul internaţional din Belgrad a devenit un hotspot pentru ruşii afectaţi de închiderea spaţiilor aeriene ale multor ţări. Doar astăzi, de la Belgrad, pleacă spre Moscova două aeronave, iar alte două avionae se întorc din capitala Rusiei. Biletele sunt epuizate cu multe zile înainte. Sunt deja peste 200 de mii de oameni care au lăsat în urmă o Rusie pusă la colţ şi izolată. Daniil este unul dintre ei. Are 24 de ani. Şi-a luat bunica şi a fugit din Moscova. Acasă i-a lăsat pe mamă şi pe frate.
Frica este dublată şi de ştirile false
Iar frica este dublată şi de ştirile false. Aseară, un mesaj pe canalul de Twitter al televiziunii Nexta anunţa că toate avionele sârbe şi-au anulat zborurile înspre şi dinspre Rusia. Informaţie s-a dovedit însă falsă. De la începutul conflictului, avioanele companiei de stat Air Serbia şi-au dublat cursele către Moscova şi Sankt Petersburg. Oamenii nu zăbovesc însă prea mult în Belgrad. Pleacă mai departe în Cipru, Franţa, Turcia ori Germania. “Războiul mă afectează economic, din cauza sancţiunilor. Plec din cauza armatei, îmi e teamă. Am fost în armată un an, fiecare bărbat trebuie să se înroleze un an. Îmi e frică pentru că aş putea fi chemat oricând. Mama, care lucrează în domeniul turismului, îmi spune că este ca în anii 90, când oamenii cărau genţi cu bani. Acum cară genţi cu bani în Kazahstan ca să-şi cumpere bilete de avion. Sunt împotriva războiului, dar asta ar putea să mă trimtă în închisoare”, a declarat Daniil.
Tot în Cipru vrea să ajungă şi Olga împreună cu fetiţa sa. Călătoria a fost de coşmar, spune femeia. “A fost dificil să ajungem aici în Belgrad pentru că a fost o situaţie stranie la aeroport. Eram deja în avion, dar cineva a sunat în aeroport şi a spus că este o bombă aici. Cred că este o metodă de a împiedica Serbia să mai comunice cu Rusia. Cineva mi-a spus că patru zile la rând a fost aceeaşi problemă. (n.r. – ameninţări cu bombă). Majoritatea prietenilor mei sunt împotriva războiului. Avem prieteni în Ucraina“, a declarat Olga.
Alţi cetăţeni ruşi sunt speriaţi să plece din ţară. Teama le este alimentată de propaganda rusă care prezintă Vestul ca cel mai mare duşman al regimului de la Kremlin. “În multe țări occidentale, oamenii, doar pentru că provin din Rusia, sunt astăzi supuși unui adevărat hărțuire. Li se refuză îngrijirea medicală, copiii lor sunt expulzați din școli, părinții sunt concediaţi, interzic muzica, cultura, literatura rusă – încearcă să anuleze Rusia”, a declarat Vladimir Putin, preşedintele Rusiei.
Pe străzile din Belgrad, dragostea pentru Rusia se completează cu compasiunea pentru Ucraina
Pe străzile din Belgrad, dragostea pentru Rusia se completează cu compasiunea pentru Ucraina. De la chioşcurile care vând suveniruri în centrul Belgradului turiştii îşi pot cumpăra şi altceva înafara de banalii magneţi. Cum ar fi, de exemplu, un tricou cu chipul lui Putin sau una dintre aceste căciuli ruseşti! Potrivit unui sondaj realizat de ONG-ul rusesc Takie Dela, motivul pricipal pentru care oamenii aleg să plece din Rusia este frica. Mai bine de jumătate dintre cei care au răspuns chestionarului spun că sunt îngrijoraţi pentru siguranţa lor.
Atmosfera pe străzile Belgradului este una relaxată chiar dacă alerta de securitate este maximă pentru că astăzi a avut loc o vizită oficială la nivel înalt: cancelarul Austriei s-a întâlnit cu preşedintele Serbiei, aflat în ultimele sale zile de campanie electorală. Urmează alegeri locale şi naţionale în Serbia. Cum se vede războiul? E un subiect sensibil. Şi din cauza acestei campanii electorale, dar şi din cauza istoriei Serbiei. Tocmai din aceste motive se vede cumva prin prisma simpatiei faţă de Rusia. Foarte mulţi sârbi spun că sunt pro Putin. Ne amintim de miile de oameni care au ieşit pe străzi ca să-şi arate simpatia şi solidaritatea faţă de Putin şi faţă de ruşi, cărora li s-au adresat cu apelativul “fraţi”. Iar “frăţia” se vede inclusiv în acest colţ de stradă unde este o pictură murală cu chipul lui Vladimir Putin, iar lângă steagurile celor două ţări este scris un singur cuvânt: “Frate”.