Extern 

Val de demisii în televiziunile controlate de Kremlin, după gestul Marinei Ovsyannikova. Mulți jurnaliști spun că sunt “în vacanță”

Val de demisii în televiziunile controlate de Kremlin, după gestul Marinei Ovsyannikova. Mulți jurnaliști spun că sunt “în vacanță”

Protestul Marinei Ovsyannikova, care a denunțat în direct războiul din Ucraina la o televiziune a propagandei ruseşti, a declanșat un val de demisii la postul Rossiya 1, scrie BBC.

 

Jurnalistul Roman Super a transmis că oamenii părăsesc în masă programul de știri Vesti al televiziunii de stat VGTRK, însă acest lucru nu a fost confirmat. De altfel, prezentatorul TV Serghei Brilev a dezmințit informația potrivit căreia și-ar fi dat demisia, spunând că se află într-o călătorie de afaceri de mai bine de o săptămână.

Maria Baronova este cea mai răsunătoare demisie de la RT. Baronova a fost redactor-șef la RT, însă, în urma demisiei a declarat că președintele Vladimir Putin a distrus reputația Rusiei, iar economia țării este moartă.

Shadia EdwardsDashti și-a dat demisia în ziua în care Rusia a invadat Ucraina. De asemenea, jurnalistul din Moscova Jonny Tickle a demisionat în aceeași zi. Prezentatorul RT francez Frédéric Taddeï le-a urmat exemplul, motivând că Franța este “în conflict deschis” cu Rusia și nu-și poate continua activitatea la postul rus „din loialitate față de țara mea”.

Unul dintre cei mai urmăriți prezentatori de talkshow-uri din Rusia, Ivan Urgant, a luat o pauză de la emisiunea sa “Evening Urgant”. În urma declanșării războiului, el a postat o imagine cu un pătrat negru pe contul său de Instagram cu mesajul: „Frică și durere. Fără război”.

Cuplul de celebrități numărul unu din Rusia, Alla Pugacheva și Maxim Galkin, se numără printre alte figuri din showbiz care au plecat în vacanță. Galkin a transmis pe Instagram: „Nu poate exista nicio justificare pentru război! Fără război!”

sursa:observatornews

Articole care te-ar putea interesa...

LASA UN COMENTARIU!

Parerea ta conteaza!

×

Dă-ne un like pe Facebook