Masca nu mai este obligatorie din 9 martie. Ce alte efecte produce încetarea stării de alertă şi ce recomandă autorităţile
Masca nu mai este obligatorie din 9 martie. Ce alte efecte produce încetarea stării de alertă şi ce recomandă autorităţile
Marţi este ultima zi de stare de alertă sanitară pe teritoriul României, în contextul pandemiei de COVID-19. După aproape doi ani, starea de alertă încetează şi, odată cu ea, vor fi ridicate toate restricţiile. Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, atrage însă atenţia asupra responsabilităţii fiecăruia dintre români pentru ca pandemia să rămână sub control. În acest sens el a făcut câteva recomandări.
Ministerul de Interne a precizat că, de la miezul nopţii, îşi încetează aplicabilitatea Hotărârea Guvernului nr. 171 din 3 februarie 2022 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. “Astfel, începând cu ora 00.00, încetează TOATE restricţiile, precum şi restrângerea sau interzicerea unor activităţi aşa cum erau prevăzute în actul normativ menţionat, precum:
- obligativitatea purtării măşti de protecţie în spaţiile publice,
- restrângerea sau interzicerea organizării şi desfăşurării de mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri,
- restrângerea sau interzicerea circulaţiei persoanelor şi vehiculelor în locurile şi, după caz, în intervalele orare stabilite,
- organizarea muncii la domiciliu etc”, a precizat MAI.
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, la sfârşitul săptămânii trecute, că starea de alertă impusă de pandemia de coronavirus nu va mai fi prelungită după data de 8 martie, având în vedere că “valul 5 este aproape a se încheia”. “Epidemia de COVID-19 se află pe o pantă accelerat descendentă la noi în ţară, iar valul 5 este aproape de a se încheia. Este momentul, deci, să luăm noi decizii legate de gestionarea acestei situaţii, decizii cu un impact major pentru viitor”, afirma Iohannis, după o şedinţă privind gestionarea epidemiei de COVID-19, la care au fost prezenţi premierul Nicolae Ciucă şi mai mulţi membri ai Guvernului.
Ce recomandări face Ministerul Sănătăţii după ridicarea stării de alertă
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a vorbit, marţi, despre ridicarea stării de alertă şi recomandările specialiştilor în acest context. Ministrul Sănătăţii a făcut câteva ”recomandări cu tărie”:
- Purtarea măştii de protecţie în spaţiile deschise aglomerate, în mijloacele de transport în comun, în spaţiile închise, în grădiniţe, şcoli şi universităţi, atât pentru personalul didactic şi nedidactic cât şi pentru elevi;
- Evitarea spaţiilor aglomerate, indiferent dacă sunt în interior sau exterior
- Spălatul mâinilor, folosirea unui antiseptic
- Mijloacele de transport în comun şi unităţile de interes public curăţate şi dezinfectate periodic
- La persoanele care au simptome, testare şi apoi prezentarea la un centru de evaluare pentru a fi evaluaţi şi a primi tratament specific antiviral
Ministerul de Interne a transmis, marţi, că, de la miezul nopţii, încetează toate restricţiile impuse pe durata pandemiei, inclusiv portul măştii de protecţie în spaţii publice. De asemenea, actele care au expirat pe durata stării de alertă trebuie înlocuite în următoarele 90 de zile, instituţiile urmând a lua măsuri pentru a nu se produce aglomeraţie.
“România a parcurs timp de mai bine de doi ani una dintre cele mai dificile perioade din istoria recentă. Chiar dacă a fost o perioadă plină de provocări, în cele din urmă efortul nostru comun a dat roade. Mulţumesc românilor pentru responsabilitatea de care au dat dovadă, pentru că au înţeles să respecte regulile de protecţie sanitară şi au ales să se vaccineze, limitând astfel răspândirea pandemiei de Covid – 19. Mulţumesc, de asemenea, tuturor angajaţilor MAI care şi-au făcut datoria pentru binele românilor. Împreună am reuşit să depăşim momente grele, iar această încercare ne va da puterea să trecem peste toate provocările pe care ni le rezervă viitorul”, a transmis ministrul afacerilor interne, Nicolae Lucian Bode.
Ce trebuie să facă persoanele care au simptome de Covid
Ministerul Sănătăţii reiterează că persoanele care au simptome ce pot indica prezenţa virusului SARS-CoV-2 (febră, tuse, oboseală, dureri de cap, pierderea gustului şi a mirosului etc.) sunt rugate să apeleze medicul de familie, call-centerele DSP sau numărul unic de urgenţă 112, pentru a solicita testarea.
În Bucureşti şi în judeţul Ilfov, persoanele cu simptome de COVID-19 se pot deplasa cu mijloace proprii, nu cu mijloace de transport în comun, la centrele special create pentru recoltarea de probe pentru testare.
Persoanele ale căror teste sunt pozitive se pot deplasa la centrele de evaluare COVID-19 pentru a primi consultaţie şi tratamentul necesar.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila a declarat, marţi, despre măsura izolării în cazul infectării cu COVID-19, că după ridicarea stării de alertă, aceasta nu va mai fi dublată de control, arătând că este totuşi o ”măsură de bun-simţ” să te izolezi şi că cei bolnavi vor primi concediu medical. În privinţa carantinei la intrarea în ţară, ministrul a precizat că încă se studiază legislaţia pentru că este nevoie de o decizie a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.
”Izolarea unei persoane simptomatice este normală, aceeaşi recomandare o avem şi pentru alte afecţiuni, şi dacă ai gripă, te izolezi”, a spus ministrul Sănătăţii, precizând că izolarea nu este dublată de control. ”Asta nu înseamnă că trebuie să împrăştiem infecţia, izolarea este esenţială şi pentru o vindecare mai rapidă”, a mai spus Rafila.
Întrebat dacă izolarea mai este obligatorie, cum a fost până acum, Alexandru Rafila a răspuns: ”În momentul în care cineva are un diagnostic pozitiv, automat se izolează şi primeşti concediu medical. Să respecţi condiţia izolării, nu trebuie să vină cineva să te controleze, e o măsură de bun simţ. Dacă un copil este simptomatic, nu îl trimiţi la şcoală”, a afirmat el.