Ediția a III-a a caravanei „Citește și Dăruiește”, la CNVS Găești
Ediția a III-a a caravanei „Citește și Dăruiește”, la CNVS Găești
O nouă ediție a caravanei „Citește și Dăruiește – un altfel de acces pentru știință și cultură” – a avut loc vineri, 4 martie 2022, la Colegiul Național „Vladimir Streinu” din Găești, în colaborare cu Euro Education Federation, Asociația Paradigme Educaționale și Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița.
Evenimentul a fost deschis de către Primarul Orașului Găești, Gheorghe Grigore, și Directorul-adjunct al Colegiului Național „Vladimir Streinu”, Nicoleta Alexandrescu. De asemenea, Livia Grigorescu, profesor de fizică al colegiului, a vorbit despre importanța curiozității în domeniile științifice, iar Alexandru-Florian Bărăscu, moderatorul emisiunii „Cafeaua de 10” a televiziunii „Columna TV”, a susținut un discurs despre pasiunea și responsabilitatea de jurnalist, despre fenomenul fake-news și importanța informării din publicațiile sau sursele de specialitate.
În continuarea evenimentului, conf. univ. dr. Adrian-Aurel Baltălungă, de la Universitatea „Valahia” din Târgoviște, a vorbit elevilor despre gestionarea deșeurilor, protecția mediului și despre turism. Înaintea celei de-a doua părți a manifestării culturale, profesorul și pictorul Mihai Șerbănescu a vorbit despre limbajul universal al muzicii, semnelor, culorilor și artelor vizuale.
Cea de-a doua parte a evenimentului a fost deschisă cu videoclipul muzical „Cât trăim pe acest Pământ”, în interpretarea band-ului „Alex Calancea” și a lui Ștefănel Albu, pe versurile regretatului scriitor și istoric literar Nicolae Dabija, urmând vizionarea filmului proiectului „Dincolo de Orizont”, elaborat de catre elevii clasei a VIII-a a colegiului, film care a fost distins cu premiul I la Concursul Național „Ionel Teodoreanu” de la Timișoara. Elevul Radu Andrei-Laurențiu, din clasa a XII-a a colegiului, a împărtășit cu audiența despre exeprința sa din cadrul echipei de robotică „AutoVortex” a Universității Politehnice din București, cu care a câștigat Medaliile de Aur la campionatele internaționale de robotică din Rusia, Chicago și Australia. Lui Andrei-Laurențiu i-au fost recunoscute meritele și de catre Primăria Găești, Parohia „Sf. Ioan Gură de Aur” din Găești și Arhiepiscopia Târgoviștei, fiindu-i înmânate premii speciale și de excelență.
Evenimentul „Citește și Dăruiește” a continuat cu un mini-recital muzical susținut de către muzicianul și scriitorul Mihai-Claudiu Dumitrache, Ambasadorul Culturii al Euro Education Federation, acesta răspunzând apoi întrebărilor elevilor legate de depresie, cum să se cunoască pe ei înșiși și despre măreția smereniei. În continuarea conferinței, inginerul Adrian Bercu, Director-adjunct al Direcției pentru Agricultură Dâmbovița și Consilier superior la Ministerul Agriculturii, a răspuns întrebărilor elevilor legate de mediul înconjurător și urmarea visurilor și pasiunilor cu responsabilitate.