Rusia a declanșat războiul în Ucraina LIVE TEXT. Atac iminent asupra Kievului: se aud sirene în tot oraşul. Rușii au distrus peste 70 de ţinte militare în toată țara. ”Putin decide când oprește atacul”
Rusia a declanșat războiul în Ucraina LIVE TEXT. Atac iminent asupra Kievului: se aud sirene în tot oraşul. Rușii au distrus peste 70 de ţinte militare în toată țara. ”Putin decide când oprește atacul”
Rusia a declanșat războiul împotriva Ucrainei şi susţine că a distrus peste 70 de ţinte militare. Se dau lupte grele în apropierea Kievului, dar şi în sudul ţării sau lângă Cernobîl. În capitală, sirenele care răsună în tot oraşul avertizează locuitorii cu privire la un atac aerian “iminent”. Vladimir Putin a anunțat acțiuni militare în regiunea separatistă Donbas, într-un discurs-surpriză înregistrat luni și difuzat joi dimineață. Oficialii de la Kremlin anunţă că președintele rus va decide când se încheie ofensiva în Ucraina. Putin ar fi dispus să revină la masa negocierilor doar dacă Ucraina își declară ”neutralitatea și demilitarizarea”. Între timp, Uniunea Europeană pregăteşte un nou set de sancţiuni împotriva Rusiei şi solicită guvernului din Belarus să nu ia parte la “această tragedie inutilă”.

Rusia a declanșat războiul în Ucraina LIVE TEXT. Atac iminent asupra Kievului: se aud sirene în tot oraşul – Profimedia
- Războiul dintre Rusia și Ucraina a început cu anunțul lui Vladimir Putin, care a ordonat joi dimineață armatei ruse să efectueze o operațiune militară specială în regiunea Donbas. “Este teritoriul nostru“, a spus președintele rus. La scurt timp după difuzarea discursului au început să apară informații despre explozii în mai multe orașe ucrainene.
- Președintele american Joe Biden a descris acțiunile președintelui rus Vladimir Putin drept un “război ales premeditat, care va aduce o pierdere catastrofală de vieți omenești și suferință umană“.
- Armata ucraineană anunţă că a doborât în estul ţării cinci avioane şi un elicopter ale armatei ruse care a lansat în cursul dimineţii o operaţiune militară împotriva Ucrainei. Se dau lupte grele în apropierea Kievului, dar şi în sudul ţării sau lângă Cernobîl. În capitala Ucrainei au fost impuse restricţii de circulaţie pe timp de noapte.
- La rândul său, Ministerul rus al Apărării a anunţat că forţele armate ruse au neutralizat apărarea aeriană a Ucrainei şi au distrus infrastructura bazelor aeriene ucrainene, în cadrul operaţiunii militare lansate de Moscova. Rusia susţine că a distrus peste 70 de ţinte militare, inclusiv 11 aerodromuri, în Ucraina. Până acum, ar fi murit 68 de soldaţi şi civili.
- Kremlinul anunţă că Vladimir Putin a stabilit țintele pentru atacul militar din Ucraina și va decide când se încheie operațiunea „pe baza rezultatelor și oportunității”. Preşedintele rus ar fi dispus să revină la masa negocierilor doar dacă Ucraina își declară ”neutralitatea și demilitarizarea”.
- Uniunea Europeană pregăteşte un nou set de sancţiuni împotriva Rusiei în cursul zilei de joi. Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a precizat că este vorba despre sancţiuni economice, care vor limita accesul Moscovei la “mijloace tehnologice cruciale”.
UPDATE 18:10. Restricţii de circulaţie pe timp de noapte în Kiev
- Cât de mult se bazează România pe gazul importat din Rusia. Costurile cresc, iar oamenii s-ar putea încălzi “cu porţia”
- “Sabia cu două tăişuri” din centrul conflictului Rusia – Ucraina. Jurnalist din Cernăuţi: Noi pretexte conturează scenariul unei invazii
- Reportaj Observator din Donețk. Bombardamente tot mai intense între armată și separatiști, oamenii coboară în beciuri de frică
UPDATE 17:20. Lupte la Gostomel şi lângă centrala nucleară de la Cernobîl. 7 morţi într-un atac, lângă Kiev
Armata ucraineană a anunţat joi că lupte sunt în curs pentru control asupra unui aeroport militar din Gostomel, lângă Kiev, informează AFP. “Lupte sunt în curs pentru aeroportul din Gostomel”, situat la câţiva kilometri nord-vest de Kiev, a anunţat şeful Forţelor Armate ale Ucrainei, Valeri Zalujnii. Imagini de pe reţelele sociale arată că aeroportul pare să fi fost ţinta unui atac cu numeroase elicoptere.
Autorităţile ucrainene au confirmat că şapte persoane au fost ucise şi alte 17 rănite într-un atac cu rachete lansat asupra unei zone militare, la nord-est de capitala Kiev, relatează CNN, citat de news.ro. Primarul oraşului Brovary, Ihor Sapozhko, a declarat că atacul a avut loc la ora 14.30. Brovary deţine o bază a forţelor speciale ucrainene. Bombardamentul a fost unul dintre numeroasele atacuri lansate de Rusia, joi, în apropiere de Kiev. Situaţia este de asemenea “tensionată” în sudul Ucrainei, unde lupte au loc pentru oraşele Henicesk, Skadovsk şi Şaplinka, în regiunea Herson, lângă Crimeea, a adăugat Zalujnii, potrivit Agerpres.
Se dau lupte grele între forțele ruse și ucrainene şi în zona de excludere de la Cernobîl, la 100 km nord de Kiev, relatează AFP, citînd un oficial ucrainean. Ministerul de Interne ucrainean avertizează cu privire la potențiale pericole nucleare, potrivit presei de la Kiev. ”Forțele de ocupație ruse încearcă să ocupe Centrala nucleară de la Cernobîl. Apărătorii noștri își dau viața pentru ca tragedia din 1986 să nu se repete. Am discutat cu premierul suedez. Aceasta este o declarație de război împotriva întregii Europe”, a scris pe Twitter președintele Volodimir Zelenski.
Nu doar Ucraina e afectată de bombardamente. Un vapor turcesc aflat în drum spre România a fost lovit de o bombă în Marea Neagră, joi după-amiază. Nava, care a plecat din Odessa sub pavilionul Insulelor Marshall, a fost avariată. Din fericire, nicio persoană aflată la bord nu a fost rănită.
UPDATE 17:05. Avertizare de atac aerian. Sirenele răsună în Kiev
Autorităţile capitalei ucrainene au emis o avertizare de atac aerian. Toţi locuitorii din Kiev sunt sfătuiţi să caute adăposturi subterane, iar sirenele se aud în tot oraşul, informează CNN.
UPDATE 16:20. Kremlin: Putin va decide când se încheie ofensiva în Ucraina . Când e dispus să revină la masa negocierilor
Președintele rus Vladimir Putin a stabilit țintele pentru atacul militar din Ucraina și va decide când se încheie operațiunea „pe baza rezultatelor și oportunității”, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. Operațiunea „are obiectivele ei și trebuie îndeplinite”, a spus oficialul, întrebat când se va încheia ofensiva.
UPDATE 16:15. Rusia susţine că a distrus peste 70 de ţinte militare, inclusiv 11 aerodromuri, în Ucraina
Rusia atacă bazele militare de pe teritoriul Ucrainei, iar potrivit AFP, oficialii de la Moscova susţin că în cursul zilei de azi au fost distruse peste 70 de ţinte, inclusiv 11 aerodromuri. După săptămâni de eforturi diplomatice şi temeri cu privire la invazia Ucrainei, joi au început bombardamentele care au făcut deja primele victime. Cel puţin 68 de persoane au murit, atât militari cât şi civili, iar unul dintre cele mai grave atacuri, lângă portul Odessa de la Marea Neagră, s-a soldat cu 18 decese.Paun Rohovei, Însărcinatul cu afaceri al Ucrainei în România, a declarat că atacurile armatei ruse “sunt masive”, dar că lumea este calmă, deși sunt sute de victime în rândul civililor. “Li s-a dat o ripostă puternică”, a spus oficialul, după întâlnirea cu Marcel Ciolacu și Florin Cîțu. “Nu se poate ca un singur om care și-a ieșit din minți să nu poată fi oprit de o comunitate internațională”, a fost de părere Paun Rohovei.
Comandamentul militar al Ucrainei a anunțat că patru persoane au fost ucise și zece au fost rănite, după ce un obuz rusesc a lovit un spital din Vuhledar, în regiunea Donețk din estul Ucrainei. Potrivit primelor informaţii, printre răniți se numără șase medici. Ucraina anunţă că trupele ruseşti au ajuns deja în regiunea din apropierea Kievului, iar un reporter AFP susţine că deasupra capitalei survolează, la altitudini joase, elicoptere militare.
UPDATE 15:40. Apelul UE către Belarus: “Nu vă aliaţi cu Rusia în atacul Ucrainei”
Uniunea Europeană se teme cu privire la o posibilă extindere a ariei de turbulenţe militare din estul Ucrainei. Oficialul UE Charles Michel solicită autorităţilor din Belarus să nu se implice în atacul lansat de Rusia, înaintea summitului de urgenţă în care vor fi stabilite noi sancţiuni împotriva Moscovei. “Stă în puterea voastră să alegeţi să nu urmaţi Rusia în demersul său destructiv. Puteţi alege să nu luaţi parte la această tragedie inutilă împotriva vecinilor din Ucraina”, le-a transmis Charles Michel guvernanţilor din Belarus.
Potrivit oficialilor ucraineni, citaţi de CNN, Belarus, aliat al Rusiei care se învecinează cu Ucraina, permite trupelor ruseşti să-i traverseze teritoriul în drum spre Donbas. Alexandr Lukaşenko a declarat anterior că Vladimir Putin l-a contactat pentru a-l informa cu privire la operaţiunea militară împotriva Ucrainei. Preşedintele Belarusului a anunţat, însă, că forţele sale armate “nu vor participa”.
UPDATE 15:25. Uniunea Europeană pregăteşte noi sancţiuni împotriva Rusiei
Uniunea Europeană susţine că se va opune Kremlinului, astfel încât Rusiei să îi fie “pe cât de greu posibil” să intervină violent în Ucraina. Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a avertizat într-o conferinţă de presă susţinută împreună cu oficialul NATO Jens Stoltenberg şi şeful Consiliului European Charles Michel că UE va “trage la răspundere Rusia pentru violarea revoltătoare a integrităţii suverane şi teritoriale ale Ucrainei”. Potrivit CNN, Ursula von der Leyen a anunţat că a vorbit la telefon cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelensky, pentru a stabili ajutoarele de care ţara are nevoie în cel mai scurt timp.
Uniunea Europeană va pregăti un nou set de sancţiuni împotriva Rusiei în cursul zilei de joi. Este vorba atât de sancţiuni economice, pentru a limita accesul Rusiei pe piaţa financiară, dar şi de sancţiuni ce vor limita accesul Moscovei la “mijloace tehnologice cruciale”. “Clarific faptul că preşedintele Putin va trebui să le explice asta cetăţenilor săi. Sunt convinsă că ruşii nu doresc acest război”, a precizat Ursula von der Leyen.
Între timp, Vladimir Putin i-a convocat la Kremlin pe oligarhii ruși, după ce rubla rusească a coborât la minime istorice în raport cu dolarul şi euro, iar bursele de la Moscova şi Sankt Petersburg au suspendat pentru câteva ore tranzacțiile pe platformele lor, pe fondul operaţiuni militare lansate de Rusia în Ucraina. De asemenea, armata rusă a programat exerciţii în Transnistria, regiunea separatistă prorusă a Republicii Moldova.
Iar dacă Uniunea Europeană condamnă radical demersul Rusiei, China rămâne neutră. Statul din Asia nu a dorit să califice în vreun fel acţiunile Rusiei şi nu a condamnat agresiunea faţă de Ucraina. În schimb, Hua Chunying, purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că China va începe să importe grâu din Rusia chiar de astăzi. Potrivit oficialului chinez, preşedinţii Vladimir Putin și Xi Jinping s-au înţeles asupra acestui acord în cadrul întâlnirii pe care au avut-o înaintea Jocurilor Olimpice de iarnă.
UPDATE 14:50. Forţele ruse pătrund în zona Kievului în vederea unui atac cu rachete de tip Grad, anunţă grănicerii ucraineni
Forţe ruse au pătruns în regiunea Kiev, dinspre Belarus, în vederea unui atac cu rachete de tip Grad vizând ţinte militare, anunţă joi într-un comunicat grănicerii ucraineni.
O jurnalistă AFP a constatat că mai multe elicoptere neidentificate zburau în grup, la altitudine joasă, la periferia Kievului. Potrivit unor informaţii neconfirmate este vorba despre un zbor în grup care provine din Belarus.
Un atac aerian asupra aeroportului din Kiev a fost urmat de desant aerian. Mai multe clipuri postatepe rețelele de socializare arată mai numeroase elicoptere de atac K-52 și avioane de atac de la sol (Su-25), unele dintre ele fiind lovite de antiaeriana ucraineană.
De asemenea sunt vizibile elicoptere de transport trupe Mil MI-8, ceea ce sugerează că un desant aerian asupra aeroportului, aflat la 25 Km, nord-vest de Kiev este în desfășurare.
UPDATE 14:35. Zelenski compară Rusia cu Germania nazistă şi le cere ruşilor să iasă în stradă şi să protesteze faţă de invazia Ucrainei
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski compară invazia rusă a Ucrainei cu acţiunile Germaniei naziste în al Doilea Război Mondial, relatează AFP.
“Rusia a atacat Ucraina în mod laş şi sinucigaş, aşa cum a făcut Germania nazistă în al Doilea Război Mondial“, declară şeful statului ucrainean într-un briefing transmis în direct pe Facebook.
Zelenski îi îndeamnă pe ruşi “să iasă” în stradă şi “să protesteze faţă de acest război“.
UPDATE 14:15. NATO activează pentru prima dată în istorie planurile de apărare
NATO anunță activarea planurilor de apărare, ceea ce le permite comandanților militari autoritatea de a desfășura forțe oriunde în țările membre, atunci când este nevoie, fără a mai aștepta decizia politică.
Jens Stoltenberg a făcut un apel către Rusia “să renunțe imediat la mișcările militare și să aleagă calea diplomatică”. Oficialul a precizat că Alianța a activat astăzi planurile de apărare, ceea ce le permite comandanților militari mai multă autoritate să trimită forțe când este nevoie.
UPDATE 13:15. Ucraina spune că este lovită de un al doilea val de atacuri cu rachete
Ucraina este lovită de un al doilea val de atacuri cu rachetă, a declarat joi un consilier al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, potrivit Reuters.
Autorităţile de la Kiev spun că primul val, lansat la scurt timp după ce preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat joi dimineaţă o operaţiune militară, a lovit centre de comandă militare şi alte clădiri din mai multe oraşe din Ucraina.În acelaşi timp, ministrul de externe ucrainean, Dmitro Kuleba, a declarat că Rusia desfăşoară o ofensivă de amploare, din mai multe direcţii, şi că forţele ucrainene rezistă atacului.
“Nu, nu este o invazie rusă doar în estul Ucrainei, ci un atac de amploare din mai multe direcţii”, a scris Kuleba pe Twitter.
Armata ucraineană a suspendat operaţiunile din porturile Ucrainei, a anunţat un consilier prezidenţial.
UPDATE 13:00 Vladimir Putin, întâlnire cu premierul Pakistanului în timp ce Rusia invadează Ucraina
Premierul pakistanez Imran Khan, care a sosit în Rusia pe 23 februarie într-o vizită de două zile, va purta discuții cu președintele rus Vladimir Putin pentru a restabili relațiile bilaterale și a extinde cooperarea în sectorul energetic.
Imran Khan și-a început angajamentele la Moscova pe 24 februarie depunând o coroană de flori la “Mormântul Soldatului Necunoscut” și urmează să se întâlnească cu Vladimir Putin, la câteva ore după ce președintele Rusiei a ordonat o operațiune militară specială în estul Ucrainei, ignorând apelurile și avertismentele venite din Occident.
UPDATE 12:15. Armata ucraineană anunţă că a ucis aproximativ 50 de “ocupanţi ruşi”
Armata ucraineană anunţă joi că a ucis aproximativ 50 de “ocupanţi ruşi” în regiunea Lugansk (est), după ce Rusia a lansat un atac în Ucraina, relatează AFP, citat de news.ro.
“Aproape 50 de ocupanţi ruşi au fost lichidaţi în apropiere de localitatea Şciastia“, în estul Ucrainei, anunţă într-un comunicat Statul Major al armatei ucrainene.
UPDATE 12:00. Preşedintele ucrainean anunţă că rupe relaţiile diplomatice cu ruşii şi dă arme “tuturor celor care vor să apere ţara”
Ucraina a rupt relațiile diplomatice cu Rusia, a anunțat joi, într-o declarație de presă, președintele ucrainean Volodimir Zelenski. El a mulțumit comunității internaționale pentru sprijinul arătat Ucrainei și a cerut voluntarilor să se alăture armatei.
Pe de altă parte Zelenski spune că Ucraina o să dea arme “tuturor celor care vor să apere ţara“.
UPDATE 11:00 “Moscova a readus războiul în Europa”.
Preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen îl acuză joi pe preşedintele rus Vladimir Putin de ”readucerea războiului în Europa” şi anunţă un pachet de sancţiuni ”masive” vizând baza economiei ruse şi ”capacitatea acesteia de a se moderniza”, relatează BBC News.
CE şi serviciul diplomatic european urmează să prezinte un nou pachet de sancţiuni la un summit UE, la Bruzelles, prevăzut joi seara, la ora 20.00 (21.00, ora României). Consilul European urmează să le adopte apoi ”rapid”, se precizează în comunicat.
UPDATE 10:30: Polonia și România cer activarea Articolului 4 al Tratatului NATO
Guvernul polonez a anunţat joi că a cerut NATO activarea articolului 4 al Tratatului Alianţei, ce prevede consultări în situaţie de ameninţare la adresa securităţii uneia din părţile semnatare, în urma atacului declanşat de Rusia în Ucraina. Aceeași cerere a fost făcută și de ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu.
“În urma agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, am cerut Misiunii României la NATO să ceară împreună cu alţi aliaţi activarea art. 4 din Tratatul de la Washington – care stabileşte un mecanism de consultare între aliaţi – cu privire la impactul situaţiei actuale asupra securităţii aliaţilor”, a informat Aurescu, pe Twitter.
UPDATE 09: 55. Oficiali ucraineni: Șapte persoane și-au pierdut viața în urma bombardamentelor rusești
Șapte persoane au murit în urma bombardamentelor forțelor ruse, anunță poliția ucraineană, potrivit BBC. Oficialii spun că un atac asupra unei unități militare din Podilsk, în afara Odessei, a ucis șase persoane și a rănit șapte. O persoană a murit în orașul Mariupol, au adăugat aceștia.De asemenea, nouăsprezece persoane sunt date dispărute.
UPDATE 09: 25. Ucraina susţine că a doborât cinci avioane militare ruse şi un elicopter
Armata ucraineană susţine că a doborât cinci avioane militare ruse şi un elicopter, joi dimineaţă, în confruntările produse în regiunea separatistă Lugansk, în estul Ucrainei.
“Forţele ucrainene au distrus cinci avioane şi un elicopter în regiunea Lugansk”, anunţă Statul Major al armatei ucrainene, citat de cotidianul Le Figaro.
Însă Ministerul Apărării de la Moscova susţine că informaţiile nu sunt reale, conform agenţiei Tass.
Armata ucraineană este implicată în confruntări intense cu forţele militare ruse de-a lungul liniei de contact din regiunile separatiste Doneţk şi Lugansk.
UPDATE 09:12. Tancurile rusești au intrat în Ucraina din Belarus
Trupe şi vehicule militare blindate ruse au pătruns în Ucraina dinspre Belarus, afirmă surse locale citate de postul de televiziune american CNN.
UPDATE 07:35. Rusia neagă atacurile asupra orașelor ucrainene
Rusia vizează infrastructura militară a Ucrainei, apărarea aeriană şi forţele aeriene cu arme de înaltă precizie şi nu atacă oraşele ucrainene, potrivit agenţiei ruse de presă RIA care citează joi Ministerul Apărării de la Moscova.
Kievul a declarat că Moscova a lansat un atac la scară largă asupra Ucrainei, centrele de comandă militară din mai multe oraşe fiind lovite de rachete, aminteşte Reuters.
UPDATE 06:55. CNN: S-au auzit explozii puternice în Harkov, Ucraina
Echipa CNN din Harkov, al doilea oraș ca mărime din Ucraina, situat în nord-estul țării, aude un „flux constant de explozii puternice”.
Conform agenţiei Reuters şi postului BBC News, o explozie s-a produs, joi dimineaţă, în oraşul rus Belgorod, situat în apropierea frontierei cu Ucraina.
Nu se cunoaşte cauza exploziei şi nici dacă există victime.
Martorii au semnalat inclusiv focuri de artilerie în zona Belgorod.
UPDATE 06:50. Zelenski a impus legea marţială în Ucraina
Preşedintele Volodimir Zelenski a introdus legea marțială pe întreg teritoriul Ucrainei și a îndemnat oamenii să rămână calmi, în contextul operaţiunii militare a Rusiei, şi a dezvăluit că tocmai a vorbit cu omologul său american, Joseph Biden, care l-a asigurat de susţinere.
“Astăzi, preşedintele Putin a anunţat o operaţiune militară specială în Donbas. Rusia a lansat atacuri asupra infrastructurii noastre militare şi asupra punctelor de frontieră. Au fost auzite explozii în mai multe oraşe din Ucraina. Impunem legea marţială pe întregul teritoriu al Ucrainei. Acum un minut, am avut o conversaţie cu preşedintele Biden. Statele Unite au început deja să mobilizeze susţinere internaţională. Astăzi fiecare dintre voi ar trebui să-și păstreze calmul. Stați acasă dacă puteți. Noi lucram. Armata lucrează. Întregul sector al apărării și securității funcționează. Fără panică. Suntem puternici. Suntem pregătiți pentru tot. Vom câștiga pentru că suntem Ucraina”, a declarat Volodimir Zelenski, potrivit CNN News.
“Această conduită, care urmează recunoașterii ilegale de către Federația Rusă a „independenței” autoproclamatelor republici separatiste din Donețk și Luhansk, părți componente ale Ucrainei, reprezintă o nouă încălcare flagrantă a principiilor de drept internațional, în mod special a suveranității și integrității teritoriale ale Ucrainei, a inviolabilității frontierelor acestui stat, respectiv a principiului nerecurgerii la folosirea forței în relațiile internaționale“, spune președintele Klaus Iohannis.
UPDATE 06:10. NATO condamnă “atacul nesăbuit al Rusiei asupra Ucrainei”
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a condamnat cu fermitate ”atacul nesăbuit al Rusiei asupra Ucrainei”, care ”pune în pericol nenumărate vieţi de civili”.
UPDATE 05:45. Biden condamnă “atacul nejustificat” al Rusiei asupra Ucrainei
Președintele american, Joe Biden, a avut o primă reacţie după ce omologul său rus, Vladimir Putin, a anunţat joi în zori o „operaţiune militară” pentru a-i apăra pe separatiștii din estul Ucrainei.
Consilierul ministrului de interne al Ucrainei: „Invazia a început”
Un consilier al ministrului de interne al Ucrainei, Anton Gerashchenko, a declarat joi dimineața că „invazia Rusiei a început”, cu „lovituri de rachete asupra Kievului”.
Gerashchenko a transmis pe pagina sa de Facebook că centrele de control, cum ar fi aerodromurile și cartierele generale militare, sunt lovite de bombardamente la Kiev și Harkov și că există focuri de artilerie de-a lungul graniței.
Ministrul de Externe al Ucrainei, Dmytro Kuleba, a scris joi dimineața pe Twitter că președintele rus Vladimir Putin „tocmai a lansat o invazie pe scară largă a Ucrainei”.
“Acesta este un război de agresiune. Ucraina se va apăra și va câștiga. Lumea poate și trebuie să-l oprească pe Putin. Momentul să acționăm este acum”, a scris Kuleba pe Twitter.
Rusia a declanșat războiul în Ucraina
Președintele rus a autorizat joi dimineața o operațiune militară în estul Ucrainei, în ceea ce ar putea fi începutul războiului în Europa din cauza cererilor Rusiei de a pune capăt expansiunii NATO către est. Vladimir Putin a spus că a autorizat o operațiune militară specială în zonele separatiste din estul Ucrainei, iar ciocnirile dintre forțele ruse și ucrainene sunt doar o chestiune de timp.
La câteva ore după ce separatiștii pro-ruși au adresat Moscovei o cerere de ajutor pentru a opri presupusa agresiune ucraineană, Putin a spus că a ordonat forțelor ruse să protejeze poporul și a cerut forțelor ucrainene să depună armele. El și-a repetat poziția conform căreia extinderea NATO pentru a include Ucraina este inacceptabilă. „Planurile noastre sunt să nu ocupăm Ucraina, nu intenționăm să ne impunem nimănui”, a declarat Vladimir Putin.
„Circumstanțele ne cer să luăm măsuri decisive și imediate”, a spus Putin, potrivit unei transcriere a RIA-Novosti. „Republicile Populare Donbas s-au adresat Rusiei cu o cerere de ajutor. În acest sens, în conformitate cu articolul 51, partea a 7-a din Carta ONU, cu sancțiunea Consiliului Federației și în temeiul tratatelor de prietenie ratificate de Federația Federală. Adunarea și asistența reciprocă cu DPR și LPR, am decis să conduc o operațiune militară specială”.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat într-un discurs emoționant joi dimineața că conducerea rusă a aprobat acțiunea militară în Ucraina și a promis că țara se va apăra.
La Consiliul de Securitate al ONU, Statele Unite au declarat cu puțin timp înainte de anunțul lui Putin că o invazie este iminentă. „Suntem aici în această seară pentru că noi credem, împreună cu Ucraina, că o nouă invazie pe scară largă în Ucraina de către Rusia este iminentă”, a declarat ambasadorul SUA la Națiunile Unite, Linda Thomas-Greenfield, la o întâlnire de urgență.
Sursa: Observator.ro