Politic 

PSD cere ca starea de alertă să nu mai fie prelungită. Ciolacu: Mai oportună e o stare de urgenţă pe energie

 

PSD cere ca starea de alertă să nu mai fie prelungită. Ciolacu: Mai oportună e o stare de urgenţă pe energie

 

Partidul Social Democrat va cere în cadrul coaliţiei de guvernare ca starea de alertă să nu mai fie prelungită, susţin surse social-democrate pentru Observator.

Marcel Ciolacu îşi doreşte ca starea de alertă să nu mai fie prelungită

Marcel Ciolacu îşi doreşte ca starea de alertă să nu mai fie prelungită – Hepta

Suntem tot mai aproape de a renunţa la starea de alertă. Numărul infectărilor zilnice este tot mai mic, astfel că PSD vrea ca starea de alertă să nu mai fie prelungită din 8 martie, spun sursele Observator.

“N-am avut discuţia cu domnul Rafila. Dar părerea mea sinceră este că stare de alertă nu mai trebuie prelungită pe teritoriul României. Poate ar fi fost oportun să avem o stare de urgenţă pe energie. Pe pandemie nu se mai justifică”, a declarat Marcel Ciolacu.

Scenariul era luat în calcul deja, dar se aşteapta şi scăderea numărului de persoane infectate aflate în stare gravă în secţiile de Terapie Intensivă.

Starea de alertă expiră pe 8 martie şi există scenariul să nu mai fie prelungită. Asta ar însemna eliminarea tuturor restricţiilor, de la organizarea de nunţi şi botezuri, până la deschiderea de baruri şi cluburi. Doar cei infectaţi vor mai sta acasă. “Nu avem de ce să renunţăm la izolarea persoanelor care sunt infectate şi au simptome”, a declarat Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii.

Alexandru Rafila: Cred că vom reveni la normal până la sfârşitul lunii martie

La începutul lunii, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, spunea că este posibil ca la finalul lunii martie să revenim la normalitate. ”Normal înseamnă că probabil nu va mai fi nevoie de starea de alertă”, a afirmat ministrul. Acesta a precizat că este doar o ipoteză de lucru, nu ceva stabilit, totul depinzând de evoluţia pandemiei, dar trebuie începute discuţiile despre renunţarea la restricţii.

”Eu cred că vom reveni la normal până la sfârşitul lunii martie. Normal înseamnă că probabil nu va mai fi nevoie de starea de alertă. Eu cred că prelungirea stării de alertă va fi limitată de această dată şi nu va mai trebui să luăm acele măsuri care să ne afecteze viaţa economică şi socială şi trebuie să ne pregătim pentru acest lucru”, a declarat Alexandru Rafila.

Sunt ipoteze de lucru. Nu sunt angajamente. Vreau să fac acest disclaimer, că nu se poate nimeni angaja, modul în care evoluează un agent patogen câteodată este imprevizibil şi biologia este o ştiinţă care întotdeauna este surprinzătoare. Asta nu înseamnă că noi nu ne gândim foarte serios la situaţia în care, începând cu această primăvară, putem să revenim la normal din punct de vedere economic şi să avem o discuţie foarte serioasă încât fiecare să ştie ce are de făcut”, a adăugat ministrul Sănătăţii.

Sursa: Observator.ro

Articole care te-ar putea interesa...

LASA UN COMENTARIU!

Parerea ta conteaza!

×

Dă-ne un like pe Facebook