România renunţă la lista ţărilor din zonele roşii sau galbene şi reduce carantina pentru nevaccinaţi – surse
România renunţă la lista ţărilor din zonele roşii sau galbene şi reduce carantina pentru nevaccinaţi – surse
Lista ţărilor considerate cu risc epidemiologic ar putea deveni istorie în România. Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă ia în calcul eliminarea “listei-semafor”, cu împărţirea statelor în funcţie de rata de incidenţă
România renunţă la lista ţărilor din zonele roşii sau galbene şi reduce carantina pentru nevaccinaţi – surse
România renunţă la lista ţărilor din zonele roşii sau galbene şi reduce carantina pentru nevaccinaţi – surse – Shutterstock
“După noi, gunoiul” – campania care a schimbat legi în România
CNSU vrea să simplifice procedura de intrare în ţară. Astfel, potrivit surselor Observator, se va renunţa la lista ţărilor considerate cu risc epidemiologic ridicat şi se vor modifica măsurile de carantinare.
Conform aceloraşi surse, autorităţile vor să instituie carantina de 5 zile pentru persoanele nevaccinate care sosesc în România şi nu prezintă certificat digital care să ateste vaccinarea, trecerea prin boală sau testare.
“Instituirea măsurii carantinei cu o durată de 5 zile pentru persoanele care sosesc în România și nu prezintă certificatului digital al UE privind COVID-19 care să ateste vaccinarea, trecerea prin boală în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară sau testarea negativă RT-PCR pentru COVID-19 efectuată cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării/intrării în România”, ar fi măsura propusă de CNSU.
Cum se realizeaza clasificarea țărilor în zonele de risc
Totodată se va renunţa la “semafor”, adică lista ţărilor roşii, galbene sau verzi, care indică rata de incidență cumulată la 14 zile.
Vor fi exceptaţi de la carantină contacţii direcţi care au trecut prin boală în ultimele 90 de zile.
Clasificarea țărilor/teritoriilor în zone de risc epidemiologic se realizează în funcție de rata de incidență cumulată la 14 zile, după cum urmează:
a) Zona Verde – unde rata cumulată de incidență a cazurilor noi de îmbolnăvire din ultimele 14 zile raportată la 1.000 de locuitori este mai mică sau egală cu 1,5;
b) Zona Galbenă – unde rata cumulată de incidență a cazurilor noi de îmbolnăvire din ultimele 14 zile raportată la 1.000 de locuitori este cuprinsă între 1,5 și 3;
c) Zona Roșie – unde rata cumulată de incidență a cazurilor noi de îmbolnăvire din ultimele 14 zile raportată la 1.000 de locuitori este mai mare sau egală cu 3. (4) Clasificarea prevăzută la alin. (3) se aprobă prin Hotărâre a Comitetului Național pentru Situații de Urgență și se publică în Monitorul Oficial al României precum și pe site ul insp.gov.ro.