Surse: Protestatarii AUR care au luat cu asalt Parlamentul au vandalizat mașinile ambasadelor SUA și Japoniei GALERIE FOTO
Surse: Protestatarii AUR care au luat cu asalt Parlamentul au vandalizat mașinile ambasadelor SUA și Japoniei GALERIE FOTO
Protestatarii AUR au vandalizat mai multe mașini aflate în curtea Parlamentului, pe care au scris cu spray-ul.
Printre vehiculele vandalizate se află cele ale Ambasadei SUA, respectiv al Ambasadei Japoniei. Ambasadorii celor două țări se aflau în vizită oficială la Parlament. Diplomatul american s-a întâlnit cu Forin Cîțu, președintele Senatului, în timp ce reprezentantul Japoniei nu a mai putut fi primit și a trebuit să părăsească locația.
Celelalte mașini vandalizate sunt ale unui senator, respectiv ale angajaților Parlamentului.
”Mașinile din parcarea Parlamentului sunt vandalizate în timp ce vorbim”, a declarat președintele de ședință, Daniel Suciu (PSD), de la tribuna plenului.
Jandarmeria spune că ”până acum” nu s-a folosit forța
În replică, George Simion, organizatorul evenimentului de la Parlament, a spus că șoferii mașinilor le-au făcut semne obscene protestarilor.
Sute de membri și simpatizanți AUR au intrat în curtea Palatului Parlamentului după ce au forțat porțile de acces.
Jandarmii și agenții SPP au făcut un cordon de protecție la intrările în clădire, pentru a opri mulțimea să intre peste parlamentari.
Jandarmeria a transmis că, ”până acum”, nu s-a folosit forța.