INVESTIȚII MAJORE ÎN COMUNA ȘOTÂNGA
INVESTIȚII MAJORE ÎN COMUNA ȘOTÂNGA
Este gata podul peste râul Ialomița și drumul de racordare de la limita administrativ-teritoriala a comunelor Șotânga și Doicești
Un nou pod peste râul Ialomița și drumul de racordare de la limita administrativ-teritorială a comunelor Șotânga și Doicești se vor integra, de astăzi, în infrastructura de transport rutier a județului Dâmbovița.
Cele două componente ale investiției de la Șotânga și Doicești au fost recepționate în prezența președintelui Corneliu Ștefan, a vicepreședintelui Luciana Cristea și a deputatului Carmen Holban.
Recepția acestor două elemente de infrastructură a fost însoțită de o conferință de presă, la Șotânga, în cadrul căreia președintele Corneliu Ștefan a vorbit despre acest proiect de investiții și beneficiile pentru comunitate ale podului care va lega cele două localități.
Obiectivul de investiții „Construire pod peste râul Ialomița și drum de racordare, amplasate la limita administrativ-teritorială a comunelor Șotânga și Doicești, județul Dâmbovița” va fi deschis circulației publice începând de astăzi, 10 decembrie 2021.
În valoare de 6.245.275,58 lei, proiectul a fost finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală.
Drumul modernizat și podul însumează 1.625 m, din care rampa Șotânga – 397 m, iar rampa Doicești – 1.138 m, podul având lungimea de 90 m. Lățimea căii podului este de 7 m, iar suprafața acestuia este de 630 mp. Podul are două benzi de circulație și două trotuare, de 1 m lățime, ele acoperind 180 mp din suprafața construcției.
Investiția a presupus și realizarea de acostamente de aproximativ 1.000 m, de rigole de acostament cu lungimea de 765 m. În vederea colectării și evacuării apelor de suprafață, a fost executat un șanț pereat de 62 m.
Noul pod și drumul modernizat vor fi iluminate cu ajutorul a 28 de stâlpi echipați cu panouri fotovoltaice.
La eveniment au participat și primarii celor două localități – Constantin Stroe, primarul comunei Șotânga, și Cosmin Petruț Stana, primarul comunei Doicești.
În comuna Șotânga, președintle Corneliu Ștefan a vizitat și șantierul unde, încă din luna iunie a anului în curs, se construiște o sală de sport cu 180 locuri, prin Compania Națională de Investiții.
Președintele Corneliu Ștefan: „Alături de cei doi primari, domnul primar Stroe Constantin și Stana Cosmin, de cei doi viceprimari, consilierii locali din cele două localități, doamna deputat Carmen Holban, doamna vicepreședinte a Consiliului Județean Dâmbovița, Luciana Cristea, astăzi dăm în circulație un pod nou – pot spune un eveniment istoric pentru județul Dâmbovița, și nu doar pentru zona de nord. Înlocuim un pod, așa cum a spus domnul primar, cu acest pod nou, modern, pe care locuitorii din nordul județului îl așteptau de mulți ani. Acest pod, și nu doar el propriu-zis, ci și drumurile de legătură, atât din localitatea Șotânga, cât și din localitatea Doicești, fac parte dintr-un amplu proiect care leagă DJ 712 cu DN 71. Aștept de la domnul primar un proiect pentru legătura cu DN 71, pentru ca această zonă a județului Dâmbovița să fie în continuă dezvoltare.
Vreau să vă dau și două vești bune, tot pentru această zonă: în maximum două săptămâni vom prelua (…) proiectul tehnic pentru DJ 712, care face legătura între Municipiul Târgoviște și orașul Pucioasa: Târgoviște – Șotânga – Vulcana-Pandele – Brănești și Pucioasa.
Marți vom avea o ședință de lucru cu toți primarii din această zonă pentru a clarifica ultimele detalii și pentru a recepționa proiectul tehnic. Așa cum am promis, până în luna martie a anului 2022, vom scoate la licitație direct execuția DJ 712, cu un proiect îndelung așteptat de locuitorii din zona de nord a județului. Sper ca în maximum o lună, până la jumătatea lunii ianuarie, să avem un câștigător pentru studiul de fezabilitate al centurii ocolitoare pentru Pucioasa și Fieni, o centură ocolitoare pe care ne-am asumat-o noi, județul Dâmbovița, prin Consiliul Județean Dâmbovița, cu termen de realizare de 6 luni. În 2022, vom scoate la licitație proiectul tehnic și execuția acestui proiect important pentru județul nostru.
Referitor la cele două localități, avem proiecte importante și pentru lcoalitatea Șotânga, dar și pentru localitatea Doicești. În Doicești avem 3 proiecte în parteneriat, prin Programul Județean de Dezvoltare Locală, avem contractele deja semnate. La începutul anului viitor vom începe execuția celor 3 lucrări pe care le avem în parteneriat cu comuna Doicești, iar la Șotânga avem, 2 proiecte importante pentru comunitate, proiecte pe care ni le-am asumat împreună, Consiliul Județean Dâmbovița și unitatea administrativ-teritorială Șotânga.
Sunt proiecte importante, proiecte pe care ni le-am asumat, împreună cu primarii, împreună cu consilierii locali, împreună cu consilierii județeni și împreună cu echipele noastre pentru comunitățile din cele două localități.”
Compartimentul Imagine, Relații Externe – Consiliul Județean Dâmbovița