National 

Jaf de 100.000 de euro la o firmă de curierat din Timiș

Jaf de 100.000 de euro la o firmă de curierat din Timiș

Seiful unei firme de curierat de lângă Timişoara a fost spart, în noaptea de marţi spre miercuri, iar hoţii ar fi furat aproximativ 100.000 de euro. Poliţiştii au deschis dosar penal pentru furt calificat şi încearcă să afle cine a dat spargerea.

“Azi-dimineaţă, în jurul orei 04:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire la faptul că din incinta unei societăţi comerciale din Remetea Mare, care prestează servicii de curierat, a fost sustrasă o sumă de bani din seiful unităţii, de către persoane necunoscute. Cercetările au fost preluate de Serviciul de Investigaţii Criminale din cadrul I.P.J Timiş, care efectuează verificări în cadrul unui dosar penal intocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. Prejudiciul cauzat urmează să fie stabilit”, transmite IPJ Timiş, conform News.ro.

Primele informaţii arată că hoţii au rupt gardul care împrejmuieşte depozitul, au forţat o uşă de acces în zona administrativă a clădirii şi au pătruns în incintă. Au mers în biroul în care se află seiful cu bani pe care l-au deschis cu mare uşurinţă, cheia aflându-se într-un sertar.

Primii angajaţi care au ajuns la serviciu au sunat la numărul de urgenţă 112 şi au alertat Poliţia.

Prejudiciul s-ar ridica la aproximativ 100.000 de euro. Poliţiştii spun însă că valoarea ar putea fi mai mică, dar va fi stabilită după audierea celor care lucrează la contabilitate.

Sursa: StirileTV

Articole care te-ar putea interesa...

LASA UN COMENTARIU!

Parerea ta conteaza!

×

Dă-ne un like pe Facebook

Open Whattapp