A FOST SFINȚITĂ BISERICA SFÂNTUL NICOLAE (ANDRONEȘTI) DIN MUNICIPIUL TÂRGOVIȘTE
A FOST SFINȚITĂ BISERICA SFÂNTUL NICOLAE (ANDRONEȘTI) DIN MUNICIPIUL TÂRGOVIȘTE
Foarte mulți credincioși de la toate parohiile din Municipiul Târgoviște, însoțiți de preoții lor, respectând cu strictețe normele sanitare în vigoare, au luat parte, duminică, 31 octombrie 2021, la ceremonia de sfințire a bisericii Parohiei “Sf. Nicolae Andronești” din istorica Cetate de Scaun Munteană.
Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, însoțit de un sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte: Părintele Vicar Eparhial, Părinți Consilieri de la Centrul Eparhial, dar și preoți și diaconi din oraș, a săvârșit slujba de sfințire a bisericii, precum și Sfânta Liturghie.
La finalul sfintei slujbe, Pr. Dr. Ionuț Adrian Ghibanu, Vicar eparhial, a dat citire “Actului de sfințire” , iar, apoi, Pc. Pr. Paroh Victor Drăghicescu, a rostit un cuvânt de apreciere și de mulțumire pentru Ierarhul nostru, evocând etapele principale ale restaurării bisericii, mulțumind tuturor ajutătorilor, oameni și instituții.
În cuvântul său, Înaltpreasfinția Sa a evidențiat faptul că Biserica strămoșească este viața, puterea și lumina noastră în istorie. De aceea, reabilitarea acestei biserici voievodale din apropierea vechii Curți Domnești a Munteniei, este un act de recuperare culturală și spirituală, ce ne reamintește de importanța Bisericii pentru viața, comunitatea noastră locală și lumea în care trăim. Mitropolitul Nifon a încurajat pe cei prezenți să aibă încredere în știință, mai ales în cea medicală, pentru ca împreună să putem învinge noua pandemie care ne încearcă existența în contemporaneitate. Înaltpreafinția Sa a făcut un apel la solidaritate în societatea noastră, la depășirea urii și la colaborare.
De asemenea, a acordat rangul de “iconom stavrofor” celor doi preoți slujitori, ce au coordonat lucrările de reabilitare ale sfântului locaș: Pr. Paroh Victor Drăghicescu și Pr. Daniel Bălăjel. După aceea, a acordat diplome mitropolitane de recunoștință unor persoane sau instituții implicate în reabilitarea bisericii “Sf. Nicolae Andronești“, dintre care amintim pe: dl. ec. dr. Corneliu Ștefan, Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, dl. jr. Cristian Daniel Stan, Primarul Municipiului Târgoviște, dl. expert restaurator Constantin Ichim, Consiliului Parohial al Parohiei Sf. Nicolae Andronești, dl. jr. Traian Tănase, dl. Dr. Claudiu Dumitrescu, Directorul Spitalului Județean din Târgoviște, precum și altor ajutători.
La acest eveniment au luat parte, pe lângă numeroșii credincioși din Târgoviște și din împrejurimi și oficialități locale, județene și naționale.
Reamintim că Biserica este una din cele mai vechi ctitorii medievale târgoviștene, fiind construită în vremea domniei Voievodului Radu de la Afumați, între anii 1527-1528, de Marele Vornic Manea Perșanu și de soția sa, Jupânița Vlădae. Biserica a fost refăcută, apoi, în anul 1653 de către Voievodul Matei Basarab și Doamna Elina.
Lucrările de consolidare, de restaurare și de refacere a picturii au fost realizate între anii 2005-2020 și s-au datorat inițiativei, efortului și străduinței Înaltpreasfinției Sale, precum și jertfelniciei preoților Victor Drăghicescu (paroh), Daniel Bălăjel (coslujitor) și Emil Ionescu, mutat la cele veșnice în anul 2015. Pictura a fost restaurată de către domnul Constantin Ichim. În acest scop, au fost utilizate fonduri de la Arhiepiscopia Târgoviștei, instituții ale statului, la care s-a adăugat contribuția jertfelnică a membrilor comunității credincioșilor, prin implicarea deosebită a membrilor Consiliului parohial.
De asemenea, este prima biserică istorică complet reabilitată și sfințită din Municipiul Târgoviște, ce aparține amplului proiect de reabilitare a tuturor bisericilor vechi din istorica reședință voievodală și mitropolitană munteană, inițiat de Mitropolitul Nifon.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI