CUPA FLOARE DE COLŢ – Ediţia a VI-a se desfăşoară în perioada 15-17 octombrie. Cum vor fi probele?
CUPA FLOARE DE COLȚ – Ediția a VI-a se desfășoară în perioada 15-17 octombrie. Cum vor fi probele?
Urmându-și tradiția, în perioada 15-17 octombrie 2021, Asociația Ecologică Floare de Colț, cu finanțare din partea Direcției Județene pentru Sport și Tineret Dâmbovița, va susține activități practice ale proiectului “CUPA FLOARE DE COLȚ – Ediția a VI-a”, concurs tematic cu probe de turism montan specializat, în Munții Bucegi / Leaota – Complex Agrement Tabăra Căprioara.
La concurs vor participa 10 echipe de câte patru tineri, din județul Dâmbovița, reprezentând unități de învățământ sau ONG-uri.
Printre probele de concurs se numără: drumeție montană, speologie, orientare turistică, cățărare sau coborâre în rapel, activități de ecologie și probe teoretice specifice.
Proiectul va fi a 97-a etapă a programului Asociației Ecologice Floare de Colț “Natura nu învață primii pași în viață”, program care a implicat până în prezent, peste 4600 de persoane în care unsprezece ani de la înființarea asociației.
Vă așteptăm alături de noi! Informații suplimentare la tel: 0722 689911
Bocanciu Ileana – Președinte AEFC – Coordonator proiect