Stiri 

Fii martor la încoronarea regilor din off road! 4 clase consacrate și bătălii aprige, de la Standard la Extrem la CORB Adventure Days 2021

Fii martor la încoronarea regilor din off road! 4 clase consacrate și bătălii aprige, de la Standard la Extrem la CORB Adventure Days 2021

Etapa a 5-a din Campionatul Național de Off Road va debuta vineri, 08 octombrie, la Șotânga, Dâmbovița și se va încheia duminică, 10 octombrie.

Corb Adventure Days este o etapă de tradiție iar acum, în 2021, aceasta a ajuns la a 8-a ediție. Competiția se desfășoară sub egida Ministerului Tineretului și Sportului (M.T.S.), al Federației Române de Automobilism Sportiv (F.R.A.S.) și al Comisiei Naționale de Off Road.

Ca în fiecare an, și anul acesta pregătim trasee frumoase și pline de aventură, astfel că fiecare zi va fi o nouă provocare. Traseele vor avea intre 60 și 80 km lungime și vor fi diferențiate ca grad de dificultate, în funcție de categoria de participare. Am decis să mergem pe formatul clasic al unei etape de campionat cu două zile de off-road și festivitatea de premiere în ziua a treia.

Startul și finișul sunt comune pentru toate clasele Standard, Challenge, Open, SSV, Extrem și chiar Hobby. Toate vor avea loc în locul deja binecunoscut: Șotânga, Dâmbovița.

600 km de traseu pentru cele 4 clase înscrise (Standard, Open, SSV și Extrem)

La clasa Standard echipajele vor parcurge un traseu de aproximativ 80 km /zi, cu un grad de dificultate adaptat accestei clase, în timp ce la Challenge, sportivii vor parcurge un traseu ușor diferit, mai greu dar cu același nr de kilometri.

Concurenții clasei Open vor avea de parcurs zilnic un traseu de aproximativ 60 km.

La Clasa Extrem, sportivii își vor demonstra abilitățile pe cei aproximativ 60 km pe care îi vor parcurge într-o zi, în timp ce la SSV (Side by Side), sportivii vor avea un traseu zilnic tot de 60 km.

Clasa Hobby este categoria pentru cei care vor să se acomodeze cu rigorile unui concurs înainte de a face pasul către Campionatul National de Off Road. Participanții acestei clase, vor avea de parcurs zilnic un traseu aproximativ de 80 km Traseul este un antrenament pentru navigatori și o ocazie pentru toți participanții de a-și testa capacitățile și abilitățile de pilotaj, viteza de reacție și adaptabilitate la echipă. Concurenții se acomodează cu atmosfera și își cunosc viitorii adversari. Copiloții vor avea ocazia să navigheze pe road book și, ca măsură de siguranță, vor primi un track pentru confirmarea pozițiilor.

La probă sunt acceptate însă doar mașini de teren cu tracțiune 4×4 și anvelope cu profil minim AT. Sportivii clasei Hobby vor avea mai multe probe speciale, stagii de navigare, dar și aplicații practice (teorie și practică privind ABC-ul în off road). Această clasă nu punctează în Campionatul Național de Off Road.

La etapa de la Șotânga vom premia și echipajul care dă dovadă de team spirit / fair play.

Organizatorii fac apel la respectarea măsurilor de distanțare socială și respectarea recomandărilor autorităților pentru stoparea răspândirii pandemiei. Totodată, CORB 44 își rezervă dreptul de a modifica traseele și orarul competițional dacă starea vremii va periclita desfășurarea etapei în condiții de siguranță.

Mulțumim sponsorilor și partenerilor noștri!

Sponsori: MecDiesel, Euronautica International, Nokian Tyres by Vianor, Skullcandy, Polaroid, Yakima, Aquavia, Evo Moto, Moto Boom, Farmec, Gerovital, Matra Systems, BeautyOne, Kangaroo Winch, OffRoad Mania, GTC Auto, Nexxon, Fan Courier & Casadei.

Parteneri: Primăria Sotânga, Consiliul Județean Dâmbovița, Romsilva Dâmbovița, Ministerul Mediului și Pădurilor, Regia Națională a Pădurilor, Inspectoratul pentru Situații de Urgențe Dâmbovița, Jandarmeria Dâmbovița, Direcția Județeană Dâmbovița și a Municipiului Târgoviște de Poliție Circulație.

Un eveniment realizat sub egida Ministerului Tineretului si Sportului, a Federatiei Romane de Automobilism Sportiv si a Comisiei Nationale de Off Road.

Parteneri media: TVR

Vă așteptăm alături de noi!

Articole care te-ar putea interesa...

LASA UN COMENTARIU!

Parerea ta conteaza!

×

Dă-ne un like pe Facebook

Open Whattapp